E binecunoscută imaginea lui Cristi Minculescu cântând de tremură pereţii, îmbrăcat într-o cămaşă de mătase, dar largă, largă, un fel de abajur care-l acoperă. Celebrul solist al trupei Iris aduce vibraţii teribile sufletelor spectatorilor cu dramatismul, cu patosul interpretării lui, îi zboară inima din piept la microfon. Cămaşa lui largă şi lungă, cămaşa lui agabaritică era croită aşa ca să ascundă burta mărită a artistului, bolnav de ciroză avansată cu ascită, cu acumulare de lichid în abdomen. Şi, totuşi, Cristi Minculescu nu se văita, nu se considera bolnav, el îşi slujea arta, spectatorii, chit că făcea sacrificii majore. De altfel, pentru a-i pune în lucrare cât de cât ficatul bolnav, Cristi Minculescu a fost supus unui transplant de lob al ficatului, donat de soţia lui. Tot o astfel de dăruire pentru scenă a dovedit şi Nae Lăzărescu, care a urcat la microfon, deşi abia fusese operat, i-a făcut pe oameni să râdă cu poftă la glumele lui deştepte. Şi el a cerut să i se croiască o cămaşă largă pentru a masca pungile cu secreţii care i se drenau din abdomen. Cântec de lebădă la apus a murmurat şi îndrăgitul Aurelian Andreescu. Era grav bolnav, în ultima fază, sleit de puteri, a fost susţinut de fani când a urcat ultima dată pe scenă şi a cântat „Copacul”, magistralul lui şlagăr, şi peste o săptămână s-a ridicat la cer. Inegalabila Maria Lătăreţu, al cărei cânt curgea ca un izvoraş de munte, avea o promisiune de a cânta undeva în Bucovina. Nu s-a simţit bine, dar totuşi nu şi-a călcat cuvântul, după ce a terminat recitalul, a murit pe o canapea. Profesorul doctor Andrei Firică îl operase pe Sebastian Papaiani la picior, unde osul era fracturat. Papaiani i-a trimis marelui ortoped invitaţii la teatru, dar mare a fost mirarea academicianului când l-a văzut intrând în scenă pe Papaiani, cu piciorul în ghips, mascat de o pelerină de cavaler şi de o teacă lată de sabie. Arta cere sacrificii, făcute de oamenii de excepţiedăruiţi meseriei.