Jurnalul.ro Ştiri Justitie Camelia Bogdan o șterge englezește

Camelia Bogdan o șterge englezește

de Dan Constantin    |   

Judecătoarea Bogdan Camelia își ia din nou o scutire de prezență în țară. Ședința de plen a CSM din 6 octombrie ia în discuție cererea magistratei de la CAB pentru avizarea efectuării stagiului de specializare la Institutul de Studii Juridice Avansate din Londra. Ordinea de zi afișată nu dă detalii asupra lucrării nr. 20143/2016 înscrise abia la punctul 27. Nu știm dacă petenta va veni la CSM să-și susțină cererea. Dacă o va face, spectacolul este garantat. Campioana de karaoke, sprijinită la vocea a doua de Vasilică D., poate să ofere un recital de adio pentru acest CSM pe final de mandat. Ar fi păcat pentru sistem să rateze o editie de colecție! Mă întreb de ce nu și-a luat până acum doamna magistrat un impresar care să se ocupe profesional de show. Bogdan Camelia doar a demonstrat că poate să scoată bani din activități limitrofe justiției. Am vedea afișe prin tribunale, pe la toate stabilimentele justitiei sau pe la instituții cu acces sever limitat, cu litere de-o șchioapă, anunțând evenimentul - ,,Camelia Bogdan, o ultimă reprezentație înainte de turneul de la Londra”.

Nu cred că președintele CSM, venerabilul bariton Mircea Aron, va anula spectacolul cu ordinul atât de tocit de blocare a transmisiei live. Cred însă că după terminarea mandatului, dl Aron se va angaja pe post de tăietor de maioneze. Are un talent înnăscut să oprească orice dezbatere când se apropie de un final pe care îl miroase neconvenabil! Mă întreb dacă acest CSM va mai judeca lucrarea Inspecției Judiciare despre bănuții câștigați de turista Camelia B., conferențiar plătit de partea vătămată din TELEPATIA. Cum să-i stricăm artistei cheful de sudiu taman în perioada londoneză? 

Londonezii au o consolare după Brexit: vine Camelia B. la ei să le explice confiscarea extinsă

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri