Campanie Jurnalul Naţional: Cum e tratată sărăcia la Moinești

Pe o uliță de la marginea orașului Moinești, județul Bacău, o doamnă stă preocupată cu o tabletă în mână. Se uită în jur, apoi intră hotărât în curtea unei case modeste, practic o cameră cu acoperiș. Femeia  este asistentul medical Roxana Asăndoaiei și aici, în curtea mică, plină de copii, a găsit-o în urmă cu câteva luni pe Denisa, o fetiță de trei ani, diagnosticată cu neuroblastom. Cancer la ochi.

„I s-a dilatat ochiul, am văzut că ceva era în neregulă. Dar nu știam încotro s-o apuc”, mărturisește mama Denisei, Terez Gerbenez. Norocul femeii a fost că tocmai atunci i-au bătut la poartă trei necunoscuți. Întâi, n-a vrut să-i primească în curte, i se păreau suspecți cu toată bunăvoința lor și îi tot spuneau că vor să o ajute. Avea atâtea pe cap că nu mai știa de ce să se apuce mai întâi: boala fetiței, să îngrijească celălalt copil de șase ani, cearta cu bărbatul, banii puțini. Ce puteau face străinii ăștia pentru ea? Fără să-i ceară ceva în schimb?

Nici nu mai știe de ce, până la urmă i-a lăsat să intre și să-i vorbească: era epuizată de tristețe și de supărări. Așa a aflat că cei trei oameni sunt o echipă a binelui, care lucrează pe teren pentru a găsi copii și oameni aflați în situații grele. Și, dacă ea nu avea nevoie de sprijin, atunci cine?

„Ne-a fost și nouă greu la început. Oamenii erau suspicioși, nu știau ce vrem, de unde am apărut, de ce îi întrebăm atâtea lucruri și le notăm. Încet, încet, i-am convins că trebuie să le știm problemele ca să-i putem ajuta punctual. E un serviciu așa nemaivăzut, că oamenii ne închid ușa în nas”, explică asistentul medical. În tableta de care nu se desparte niciodată pe teren, Roxana Asăndoaiei are un program care îi permite să vadă, în timp real, harta sărăciei din fiecare loc prin care trece: câți copii are o familie, câți merg la școală, care e bolnav, ce venituri au, dacă au acte de identitate, casă. Practic, nu mai trebuie să caute prin teancuri de hârtii, la zece servicii diferite toate aceste informații. Așa, asistentul medical știe că pe strada Denisei, fetița cu cancer la ochi, mai sunt câteva familii trăind în sărăcie cruntă și câțiva copii cu probleme la școală. E ca un GPS al suferinței.

„Scopul nostru suprem este să influențăm politicile publice”

Programul face parte din proiectul UNICEF - pachetul minim de servicii care pune la un loc informații din trei domenii: sănătate, protecție socială și educație. Specialiștii din aceste trei domenii se pun la aceeași masă și caută soluții: nu mai e fiecare pe drumul lui, având sentimentul că se luptă cu morile de vânt. Scopul imediat al acestui program e îmbunătățirea vieții copiilor din România și a familiilor lor. „Scopul nostru suprem este să influențăm politicile publice. Prin aceste servicii urmărim prevenirea și abordarea din timp a sărăciei, violenței, sarcinilor timpurii, boli ce pot fi prevenite, lipsa accesului la prestațiile bănești, abandonul școlar”, spune Despina Mihai, manager de Comunicare și Strângere de Fonduri UNICEF. 

Terez Gerbenez n-a înțeles explicațiile prea complicate ale oamenilor care i-au intrat pe bătătură. Dar a înțeles perfect când, după o discuție a acestora cu bărbatul ei, omul nu s-a mai certat niciodată cu ea. Că, urmându-le sfaturile, s-a dus repede cu fetița bolnavă la spital, a operat-o și i-a salvat viața. Ochiul stâng însă nu a mai putut fi salvat și acum copilul poartă o proteză și face încă chimioterapie pentru că tumoarea s-a extins și la celălalt ochi. A primit ajutor de urgență de la primărie și, pentru a cumpăra proteza Denisei, liceeni din oraș au organizat o campanie de strângere de fonduri și au ajutat-o. A primit sprijin psihologic, timp să respire, ceva speranță. Și pentru ea și familia ei a fost esențial. „Acum nimic nu mi se mai pare greu. Dacă scapă fetița de cancer, pot face orice”, spune cu vocea tremurată. 

Munca pe teren și angajații în plus dau rezultate

În județul Bacău, unul din cele mai sărace din țară, UNICEF a ales 45 de comunități sărace pentru a implementa pachetul minim de servicii. Moineștiul, orașel cu 21.000 de oameni, a fost de la început pe listă: are cel mai mare număr de asistați social la numărul de oameni: 12.000 de persoane beneficiază de ajutor social, 600 primesc alocații de susținere a familiei, în oraș sunt 180 de persoane cu handicap grav, 6000 de pensionari. Angajați sunt puțini pentru că nu există locuri de muncă, iar tinerii pleacă în orașe mai mari sau în străinătate. Este una din comunitățile în care echipa are provocări în fiecare zi, dar nu e cel mai rău loc posibil. „În multe sate din Bacău, dar și din țară, nu există asistenți sociali cu care să colaborăm, iar acolo unde sunt, de cele mai multe ori, asistență socială înseamnă prestații sociale, hârțogăraie. Știm comune unde asistentul social se ocupă și de registrul agricol”, povestește dr. Florin Hîru, coordonatorul proiectului UNICEF în Bacău. Nu o spune cu reproș, mulți dintre ei sunt copleșiți de numărul de cazuri. Acolo unde primăria nu a avut specialiști, ONG-ul a angajat oameni și îi va susține câțiva ani, urmând ca autoritatea locală să-i preia ca serviciu indispensabil. „Sigur că noi colaborăm cu asistenții sociali, medicali sau cu consilierii școlari deja existenți, dar un ochi proaspăt, un ochi în plus pe teren a fost de mare ajutor. Asta vrem: să găsim soluții și să sesizăm orice neregulă. De exemplu, dacă un copil are păduchi în mod repetat, e clar că avem o problemă și facem o vizită la familie. E semn că acolo se petrece ceva. Scopul inițial al acestui proiect a fost realizarea unui recensământ riguros, a unei radiografii a societății, pentru a scoate la lumină copiii invizibili ai României, cei care nu beneficiază de drepturi”, subliniază dr. Hîru. „Dacă extindem acest serviciu la nivel național, o să avem o radiografie exactă a sărăciei și a problemelor țării”, e optimist și primarul din Moinești, care recunoaște că, deși își știa „sărăcia, și nevoile, și neamul”, abordarea echipei multidisciplinare și accesul rapid la informații despre un caz au făcut diferența în multe situații dramatice din oraș. Dacă înainte aveau doar doi oameni angajați la primărie, care se ocupau de probleme sociale, cu sprijinul celor de la UNICEF, au mai angajat încă patru. „Șase oameni pe treaba asta sunt mană cerească”, spune cu sinceritate primarul.

În multe sate din Bacău, dar și din țară, nu există asistenți sociali cu care să colaborăm, iar acolo unde sunt, de cele mai multe ori, asistență socială înseamnă prestații sociale, hârțogăraie. Știm comune unde asistentul social se ocupă și de registrul agricol.        
            Dr. Florin Hiru, UNICEF Bacău

8 milioane de români trăiesc la pragul sărăciei, iar un român din cinci abia dacă supravieţuieşte. O statistică tristă, în faţa căreia guvernanţii par impasibili.

Moineștiul, orașel cu 21.000 de oameni  are cel mai mare număr de asistați social la numărul de oameni din judeţul Bacău: 12.000 de persoane beneficiază de ajutor social, 600 primesc alocații de susținere a familiei, în oraș sunt 180 de persoane cu handicap grav, 6.000 de pensionari.

Încerc să-mi amintesc din experiența mea de asistent social ce înseamnă comunități sărace. Trebuie să ne gândim și la solidaritatea între oameni. Într-o comunitate mică, sunt multe probleme mici care se pot rezolva prin această solidaritate. Cred că o cană de ceai și o supă se pot găsi... Nu ai cum să știi de la nivel central cu ce se confruntă fiecare persoană.       
            Mihaela Grecu, director Direcția Politici Asistență Socială