Interviu cu profesor doctor Daniela Bartoş, şef secţie Medicină Internă, de la Spitalul de Urgenţă Floreasc
Una dintre bolile cele mai răspândite în ţara noastră este hipertensiunea arterială. Tocmai de aceea, populaţia comentează des subiecte legate de hipertensiune. Unele aspecte prezente în opiniile din popor sunt corecte, altele greşite, iar o serie de informaţii sunt incomplete.
Florin Condurăţeanu: - Când se menţionează maxima în tensiunea arterial, oamenii fac următoarea socoteală: împart la doi valoarea aceasta, se adaugă o unitate şi se obţine valoarea minimei ca să se încadreze în tensiunea normală. De exemplu, ţi se găseşte maxima 16, prin acestă operaţiune aritmetică minima ar fi 9. E corect?
Prof. dr. Daniela Bartoş: - Greşită această idee. Medicina a stabilit că limitele normale ale tensiunii arteriale sunt 140 milimetri mercur - maxima şi 90 - minima. Dacă pacientul suferă de diabet, limitele normalităţii sunt mai severe. Diabeticul are plafonul admis de 130 maxima şi 85 minima.
F.C.: - Cei găsiţi cu tensiunea niţel mărită, până la 160, nu sunt trecuţi pe tratament, li se recomandă un alt regim de viaţă, dietă fără grăsimi, sare puţină, mai multă mişcare. E o strategie a medicilor?
Prof. dr. D. Bartoş: - Această hipertensiune este tratată în prima etapă fără medicamente, doar prin modificarea stilului de viaţă. Dacă valoarea tensiunii nu s-a micşorat, înseamnă că, doar cu această strategie, hipertensiunea nu a făcut paşi înapoi şi se trece la tratamentul medicamentos.
F.C.: - Unii hipotensivi, de regulă cu tensiune mică, 100 - 110 milimetri, când au maxima la 140, practic în limitele normale, se vaită totuşi de stare rea, au ameţeli, dureri de cap, urechi înfundate. Ce să facă?
Prof. dr. D. Bartoş: - Aceşti pacienţi trebuie să primească tratament împotriva hipertensiunii, dar în doze mai mici. Sistemul lor vascular, obişnuit cu valori mici ale tensiunii arteriale, la o creştere moderată au simptome de hipertensiune clasică.
F.C.: - Ce modificări se observă la inimă în cazul unui hipertensiv la ecocardiografie?
Prof. dr. D. Bartoş: - La hipertensivii vechi se îngroaşă peretele ventriculului, muşchiul cardiac face eforturi mai mari ca să împingă sângele dată fiind tensiunea mărită.
F.C.: - Unii pacienţi hipertensivi obiectează că medicii le-au modificat de 2-3 ori tratamentul. Sunt îndreptăţiţi să critice virajele în reţetă?
Prof. dr. D. Bartoş: - Tratamentul conţine un medicament anti hipertensiune, un diuretic şi un produs împotriva colesterolului, nişte statine. Companiile farmaceutice au scos pe piaţă o mulţime de medicamente împotriva hipertensiunii. Medicul face o asociere a unor tipuri de medicamente cu diureticele, cu statinele, combină şi mai multe tipuri de antihipertensive şi observă dacă suferindul se simte bine. Dacă apar dsconforturi, medicul modifică tipurile de antihipertensive cu alte produse din această categorie.
F.C.: - Vă rog, o explicaţie pentru următoarea situaţie ciudată: un cardiac îşi face controlul periodic, EKG-ul arată bine, pleacă şi la staţia de tramvai suferă un infarct. A devenit desuetă electrocardiograma, nu mai este convingătoare, e un test prea bătrân?
Prof. dr. D. Bartoş: - Electrocardiograma îşi dovedeşte utilitatea, dar ea trebuie să fie însoţită de alte teste: ecocardiografie, teste la efort, măsurarea tensiunii arteriale şi discuţia medicului cu pacientul, ca să-i spună dacă are dureri în piept, dacă oboseşte şi la câţi metri simte dureri.
De regulă, pacientului cu hipertensiune, dar şi cu alte neplăceri de la inimă, i se pune la brâu un holter, un aparat care înregistrează permanent, timp de 36 de ore, tensiunea, pulsul, alţi parametri ale aparatului cardiovascular. Medicul va analiza aceste înregistrări şi va stabili diagnosticul şi tratamentul.