Proba scrisă este parte constitutivă a examenului, iar nota obținută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puțin 8/opt pentru a asigura promovarea).
În această sesiune, proba scrisă a fost susținută la 99 de discipline de către 8.072 de candidați (94,59% dintre cei 8.534 de candidați cu drept de participare) în 42 de centre de examen.
Dintre cei 8.072 de candidați prezenți, 228 de candidați s-au retras, 5 candidați au fost eliminați (pentru fraudă sau pentru nereguli la susținerea probei scrise în raport cu prevederile metodologiei), iar lucrările a 3 candidați au fost anulate în perioada de evaluare pentru nerespectarea prevederilor metodologice privind redactarea acestora, informează Ministerul Educației.
Lucrările au fost evaluate digitalizat.
Din totalul celor 7.836 de candidaţi cu note la proba scrisă, 5.154 de candidați s-au situat pe tranșa de note 7,50 - 10. Dintre aceștia, 65 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 457 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99.
Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 344 de candidați, număr în ușoară scădere, comparativ cu anul trecut (394).
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minim media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.
Astfel, în contextul afișării rezultatelor inițiale, 5.687 de cadre didactice (72,58%) au promovat și, implicit, au obținut definitivarea în învățământ (dintre aceștea, 58 de cadre didactice au promovat cu media 10). Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 30 iulie (până la ora 20:00) și miercuri, 31 iulie (până la ora 12:00).
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 6 august.
(sursa: Mediafax)