Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL în Caraș-Severin: O persoană a MURIT. Patru tineri au ajuns la spital. Doi dintre ei sunt în COMĂ

Accident TERIBIL în Caraș-Severin: O persoană a MURIT. Patru tineri au ajuns la spital. Doi dintre ei sunt în COMĂ

O persoană a decedat, două sunt în stare critică, iar alte două prezintă politraumatisme, în urma accidentului produs vineri dimineaţa, pe DN 58B, pe raza oraşului Bocşa.

"Sunt două autovehicule implicate în accident, un microbuz şi un autoturism care s-au ciocnit frontal. Şoferul furgonului a decedat, ceilalţi fiind răniţi şi transportaţi la spital. Circulaţia în zonă a fost blocată", a declarat Dinu Nicorici, din cadrul IPJ Caraş-Severin.

Persoanele implicate în accident au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, două dintre ele fiind în stare critică.

"Tinerii au vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani. Doi sunt în comă, în stare critică, iar alţi doi prezintă politraumatisme. Şoferul de pe maşina de panificaţie este decedat", a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Diana Tobă.

Poliţiştii efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.

Unii martori spun că şoferul autoturismului ar avea doar 17 ani şi ar fi urcat băut la volan, date neconfirmate încă de poliţişti.

Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, la faţa locului acţionând o autospecială de stingere şi modul de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale pentru munca operativă şi echipaje ale SAJ. AGERPRES

Subiecte în articol: accident un mort bocsa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri