Astăzi are loc, la Ministerul Economiei, o „întrunire de taină” care ține loc de dezbatere publică, dar numai pentru 20 de persoane atent selectate de angajații ministerului. Tema dezbaterii este modificarea tuturor criteriilor de clasificare a unităților de cazare și alimentație publică, unde au fost incluse, spre surprinderea specialiștilor în turism, toate restaurantele, cârciumile și speluncile de cartier sau sătești. În total sunt zeci de mii de astfel de unități de alimentație publică pe viitoarele liste de clasificare turistică – deși acestea nu au făcut niciodată parte din sectorul Turism și nu necesitau o astfel de clasificare. Hotelierii spun că doar restaurantele și barurile hotelurilor intrau în categoria Turism, nu și celelalte unități de alimentație publică, iar clasificarea acestora nici măcar nu se poate face cu echipa de la Direcția de Autorizare și Control a ministerului, pentru că ar trebui să angajeze câteva sute de specialiști, dacă se va aplica modificarea legislativă inițiată acum de instituție.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R.) va cere, astăzi, ministrului Economiei, să revină asupra conținutului unui ordin care schimbă radical regulile în turismul din România, iar una dintre aberațiile pe care membrii federației o discută este nevoia de a fi clasificate toate bodegile de cartier și cârciumile sătești de pe suprafața întregii țări, ca aparținând turismului. „Până și cârciuma din Las Fierbinți va avea clasificare. Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva. Probabil că angajații ministerului se vor plimba nonstop prin țară, în următorii cinci ani, pentru a reuși să ajungă la toate”, a comentat Nicolae Istrate, vicepreședinte FPTR, pentru Jurnalul.
Este vorba despre normele metodologice pentru Ordonanța Guvernului nr. 58/1998, aprobată prin Legea nr. 755/2001. Hotărârea de Guvern relevantă pentru clasificare este HG nr. 1267/2010. Proiectul modifică OG nr. 58/1998, HG nr. 1267/2010, HG nr. 189/2025 privind organizarea MEDAT.
HG nr. 1267/2010 reprezintă actul normativ care reglementează eliberarea certificatelor de clasificare, iar art. 20 alin. (1) permite stabilirea criteriilor prin norme metodologice aprobate prin ordin. Ordinul nr. 65/2013 aprobă normele metodologice actuale. Punctul de vedere al FPTR va fi prezentat astăzi, la dezbaterea publică, începând cu ora 12:00.
În privința unităților de alimentație publică, echipa ministerială care a scris textul ordinului de ministru a înțeles greșit încadrarea celor care nu aparțin hotelurilor sau altor unități de cazare, iar excesul de zel nu se poate acoperi, în practică, prin numărul de angajați pe care-i are direcția de autorizare și control a ministerului. Mai mult, aceeași echipă de la autorizare și control ar trebui să reclasifice toate hotelurile, pensiunile, vilele etc., dar și să viziteze și să clasifice toate apartamentele care sunt oferite în regim hotelier, în următoarea perioadă.
FPTR a transmis ministerului de resort că apreciază necesitatea actualizării normelor de clasificare turistică, însă consideră că proiectul, în forma transmisă în transparență publică, trebuie revizuit substanțial pentru a evita suprapunerea competențelor între autoritatea publică centrală pentru turism, DSP, DSVSA, ANPC, ISU, autoritățile locale și Registrul Comerțului.
Specialiștii în turism sunt șocați de inventivitatea noilor funcționari
Cei care lucrează în turism de mulți ani, în special hotelierii care s-au confruntat zeci de ani cu schimbările legislației și au participat la dialogul social, dar au și lucrat efectiv în hoteluri și restaurantele acestora, spun că funcționarii care au scris aceste absurdități nu cunosc absolut deloc domeniul pentru care au modificat legislația. Foarte mulți se declară șocați de inventivitatea noilor angajați ai ministrului USR care vor să schimbe din temelii toată legislația turismului, fără să o cunoască pe cea care încă funcționează și fără să înțeleagă domeniul.
„Clasificarea turistică trebuie să rămână un instrument de evaluare a calității, dotărilor și serviciilor turistice, nu să devină o procedură paralelă de verificare urbanistică, sanitară, sanitar-veterinară, PSI, protecția consumatorilor sau autorizare de funcționare. OG nr. 58/1998 prevede că serviciile turistice pot fi oferite de operatori autorizați, posesori de licență sau certificat de clasificare, după caz. Totuși, acest certificat nu trebuie transformat într-un „superaviz” care dublează alte autorități”, a transmis federația, înainte de participarea la dezbaterea publică de astăzi.
În textul ordinului de ministru (scris în 15 zile, la cererea ministrului USR Irinel Darău), Anexa nr. 10 Structuri de alimentație publică redefinește criteriile de clasificare pentru restaurante, baruri, unități fast-food, cofetării și patiserii. Sunt detaliate tipuri precum restaurant clasic, specializat, pescăresc, vânătoresc, zahana, dietetic, familial, restaurant cu specific, cramă, braserie, berărie, grădină de vară, terasă, bar de zi, bar de noapte, cafenea, disco-bar, fast-food, autoservire, pizzerie, snack-bar, cofetărie și patiserie.
Anexa introduce criterii privind saloanele, suprafața per loc la masă, grupurile sanitare, ventilația, climatizarea, meniurile, gramajele, inventarul de servire, calificarea personalului, cunoașterea limbilor străine, uniformele, curățenia, posibilitatea plății cu cardul și prezentarea autorizației sanitar-veterinare la vizita de clasificare.
Se suprapun peste legislația altor instituții - DSVSA, DSP și ANPC
Printre altele, anexa introduce și interdicția folosirii veselei de unică folosință pentru categoriile 2–5 stele, dar fără să țină cont de anumite situații în care este absolut justificată folosirea acestora. Hotelierii spun că această anexă riscă să suprapună atribuțiile autorității publice centrale pentru turism cu DSVSA, DSP și ANPC.
„Ministerul poate verifica existența clasificării și categoria turistică, însă nu trebuie să verifice tehnic aspecte sanitar-veterinare, igienico-sanitare sau de protecția consumatorului, care aparțin altor instituții. De asemenea, interdicția folosirii veselei de unică folosință pentru categoriile 2–5 stele poate fi justificată din perspectivă de calitate, dar trebuie prevăzute excepții pentru evenimente outdoor, room- service, take-away, livrare, piscine, zone de plajă, evenimente temporare sau situații impuse de siguranță alimentară”, a transmis federația, care propune următorul amendament: „Pentru categoriile 2–5 stele nu se admite utilizarea veselei de unică folosință în servirea standard la masă, cu excepția serviciilor de livrare, take-away, room-service ambalat, piscine, plaje, evenimente outdoor, situații de siguranță alimentară sau alte situații justificate operațional”.