Jurnalul.ro Ştiri Locale Carnagiul cu 4 morţi la Braşov! O șoferiță a trecut de pe o bandă pe alta fără să se asigure

Carnagiul cu 4 morţi la Braşov! O șoferiță a trecut de pe o bandă pe alta fără să se asigure

Trei adulţi şi un copil au murit, iar alte două persoane au fost grav rănite, în urma unui accident pe DN 11, la intrarea în localitatea Hărman, judeţul Braşov, în care au fost implicate patru autoturisme.

Potrivit poliţiştilor, accidentul a fost provocat de o şoferiţă de 25 de ani, din Covasna, care nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers, a tras stânga să intre pe bandă şi a lovit din spate maşina care circula în acel moment pe banda respectivă.În urma impactului, maşina lovită, în care se aflau 2 persoane, a fost proiectată pe contrasens, întrând în impact frontal şi deosebit de puternic cu o maşină în care se afla o familie. Tată, mamă şi două fiice în vârstă de 3 şi 4 ani. După impact, cele două maşini au fost lovite din nou, din spate de autoturismele care circulau în urma lor. Astfel, ambele maşini în care s-au înregistrat decese au fost lovite atât din faţă, cât şi din spate. În urma accidentului, au murit cele două persoane aflate în maşina care a intrat în coliziune cu maşina condusă de sublocotenentul de jandarmerie Cioancă Florin, iar din maşina sublocotenentului două persoane: el şi fetiţa lui în vârsta de 3 ani. 2 persoane au fost rănite grav: soţia jandarmului şi fetiţa lui de 4 ani.

Şoferiţa care a provocat accidentul a ieşit în decor, pe câmp, şi nu este rănită. Persoanele care se aflau în maşinile care au lovit din spate maşinile colizionate frontal au fost transportate la spital.

Cercetarile în acest caz continua, sub coordonarea procurorului.Observator.tv

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri