Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au depistat, în urma unui control la o unitate de tip fast-food din municipiul Târgu-Jiu, prezenţa bacteriei E.coli în carnea de bovină analizată, a declarat luni, presei, directorul instituţiei, Nicolae Călescu.
Potrivit sursei citate, controlul la respectiva unitate a avut loc pe 8 noiembrie, iar analizele de laborator au confirmat pe 18 noiembrie că este vorba despre bacteria E.coli. Cantitatea de carne a fost transformată între timp în amestec pentru hamburgeri.
După primirea confirmării în urma analizelor de laborator, carnea rămasă neprocesată a fost distrusă.
"A fost efectuat un control la o unitate de tip fast-food din Gorj pe data de 8 noiembrie, fiind analizată carcasa de bovină care avea toate documentele în ordine şi care era primită pe 4 noiembrie de la un abator din judeţul Mehedinţi. Pe 18 noiembrie, prezenţa E.Coli a fost confirmată de analizele de laborator. A fost comercializată aproape toată cantitatea de carne, la acel fast-food, fiind neutralizate peste 30 de kilograme de oase. Inspectorii DSV Gorj au impus măsurile necesare, activitatea unităţii a fost suspendată şi a fost aplicată şi o sancţiune de 2.000 lei. S-au dispus măsuri de igienizare, dezinfecţie şi au fost dispuse analize şi teste de sanitaţie. S-a luat legătura şi cu DSV Mehedinţi pentru a efectua verificări la abatorul de unde a fost primită carnea", a spus Nicolae Călescu.
Directorul DSVSA Gorj a afirmat că la carnea cu E.coli scade riscul îmbolnăvirii în cazul în care este pregătită la temperaturi ridicate, menţionând că nu au fost primite sesizări privind eventuale cazuri de îmbolnăviri din partea populaţiei.
La sfârşitul lunii octombrie, alte 2 kilograme de carne infestată cu bacteria E.coli au ajuns la populaţie după ce respectiva cantitate a fost cumpărată dintr-un supermarket din municipiul Târgu-Jiu, nici în acest caz nefiind semnalate îmbolnăviri. AGERPRES