Jurnalul.ro Cultură Carte Cărțile lunii gustar

Cărțile lunii gustar

de Florian Saiu    |   

​​​​​​​A treia lună a verii - august, gustar în limbajul bunicilor și străbunicilor noștri - (ne) propune titluri noi și provocatoare din domenii precum etnologie, istorie, memorialistică, dramaturgie… Cărți pe alese!

1. Viaţa de zi cu zi a împăratului

Autoare: Martina Winkelhofer 

Editura: Polirom, 2024

Traducere: Alex Bärnthaler-Nebejea

„Curtea imperială a lui Franz Joseph - evoluția ei instituțională, funcțiunile sale în raport cu nevoia de a asigura îndeplinirea obligațiilor monarhice, personajele (unele pitorești) - merita de mult atenția istoricului. Este un Univers în sine, care reproduce, la scară mică, arhitectura și elementele de rezistență ale Imperiului, dar și defectele sale structurale, eterogenitatea etnică și culturală, clivajele economice și sociale central-europene. Curtea imperială - aparent debordând de rafinament și grație - constituia, în fapt, o societate închisă, crispată de reguli fixe, agitată de intrigi personale și de zvonuri, cu propria menajerie de funcționari aroganți, corupți și asociali. Gravitând în jurul familiei imperiale, pregătiți fiind în mod special pentru a-și oferi serviciile ori de câte ori se simțea nevoia, membrii Curții și-au apărat cu gelozie pozițiile, reîmprospătându-și rândurile prin proceduri de selecție cu totul aparte. În fond, știau totul sau aflau totul despre arhiducesele și arhiducii excentrici, despre aventurile unora și ale altora, despre fobiile și obsesiile lor - multe în contrast cu rigorismul public, aproape victorian, al Vienei. Cartea de față, care începe prin a schița o zi din viața lui Franz Joseph, oferă cititorului descrieri precise ale metabolismului discret al acestei societăți, dar și anecdote savuroase acumulate în aproape trei sferturi de veac habsburgic”, Mihai-Răzvan Ungureanu.

2. În umbra ei

Autoare: Simona Antonescu

Editura: Polirom, 2024

„Totul începe cu o venerabilă casă cu marchiză de pe malul Dunării, din Galaţi, în care două fete îşi petrec copilăria. O casă care ascunde un mister, pentru că nu au acces decât la o parte a ei. Când una dintre ele moşteneşte cealaltă jumătate de casă, începe o poveste fascinantă, plină de taine şi de întâmplări neaşteptate, care leagă trecutul de prezent. Pe un perete din sufrageria casei se află, la început, înşirate zeci de portrete care ulterior vor fi aduse la viaţă în roman. Refăcând istoria unei familii de-a lungul unui veac, din Belle Époque până în cotidianul corporatist, cu biografii feminine pline de iubiri, împlinite sau nu, de dramatism şi de demnitate, Simona Antonescu reuşeşte să îşi captiveze cititorul strecurându-i sentimentul că prezentul nu e numai ceea ce se întâmplă sub ochii noştri, ci şi ceea ce s-a întâmplat cândva, într-o legătură de cauzalitate, iar trecutul conţine în el posibilitatea prezentului. În umbra ei este o carte marca Simona Antonescu, plină de suspans, de intrigi alambicate, ce par a se prelungi de la o generaţie la alta, dar şi încărcată de nostalgie, ce revigorează cu mult farmec adevărul unei lumi pe care cititorul o simte vie, seducătoare, încărcată, până la ultima pagină, de mister”, Bogdan Creţu

3. Tradiții uitate în Balcani

Coordonatoare: Antoaneta Olteanu

Editura: Cetatea de Scaun, 2024

„Volumul de față este rezultatul unui efort colectiv pe care l-am coagulat în cadrul unui vast proiect de cercetare asupra Balcanilor, demarat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (IASCCL). M-am oprit asupra istoriei culturale a Balcanilor și, din aceasta, am încercat să pun accent pe aspectele etnologice și antropologice pe care le revelă cercetările din spațiul balcanic, în acord și cu preocupările mele principale. Am declanșat astfel, în anul 2022, o serie de prelegeri pe teme balcanice, susținute de specialiști în domeniu. De asemenea, am organizat, tot sub egida ISACCL, două sesiuni de comunicări consacrate acestei problematici, sub numele Tradiții uitate în Balcani. Subiectul general a stârnit un mare interes, și nu numai pentru etnologii și antropologii pe care contam, ci și pentru cei preocupați de domeniul imagologiei, studiului mentalităților, istoriei și chiar politologiei. Astfel a apărut acest volum compozit. Într-un fel, era și normal, realitățile balcanice prezintă în continuare interes pentru mulți cercetători și temele de dezbatere merg la pachet - de la tradiții vechi, extrem de bine conservate, la relații sociale și comportamente naționale pătimașe ce fac să vorbim mai mereu de scântei ce continuă să iasă din butoiul cu pulbere niciodată stins”, Antoaneta Olteanu.

4. Cele șapte minuni ale lumii antice

Autoare: Bettany Hughes

Editura: Cetatea de Scaun, 2024

Cu un ochi atent asupra detaliilor care animă istoria, Hughes ne poartă dincolo de piatră și mortar, într-un dialog vibrant cu trecutul. „Cele 7 Minuni ale Lumii Antice” nu este doar o explorare a realizărilor umane de neegalat, ci și o reflecție asupra ambiției, puterii și fragilității civilizațiilor. Cartea reușește să îmbine cu măiestrie narativul istoric cu introspecția filozofică, oferind cititorilor o perspectivă unică asupra moștenirii noastre culturale comune.

5. Catastihul amorului. La gura sobei

Autori: Pierre Véron, Paulin Niboyet

Editura: MNLR, 2024

Primul metaroman românesc. Prima metaficțiune. Primul antiroman. Prima poetică a romanului. O capodoperă regăsită a secolului al XIX-lea. Precursorul lui Camil Petrescu. O seamă de iluzii… Niciodată o carte nu a călătorit cu atâta dezinvoltură prin literatura română fără să își fi cumpărat bilet. Pentru că atât prima parte, Catastihul amorului, cât și a doua, La gura sobei, sunt, de fapt, ceea ce în limbaj filologic numim traduceri localizate.

Un volum cu o istorie a receptării pasionantă, semicentenară. Un volum care, dincolo de paternitatea reală, franceză, spune și o poveste cât se poate de românească, de la 1865: povestea zbaterii unei societăți aflate mereu în urmă, mereu râvnind să se ridice.

Pierre Véron (1833-1900) a fost un prozator și gazetar francez, autor a peste cincizeci de romane și culegeri de povestiri în care critică destins și vesel moravurile timpului său. Paulin Niboyet (1825-1906) nu a fost la fel de prolific precum confratele său. Poate și pentru că, pe lângă pasiunea scriitoricească, s-a dedicat și diplomației. Împreună, fără să știe, au ajuns autorii volumului Catastihul amorului. La gura sobei.

6. Primul draft

Editura: MNLR, 2024

În acest volum sunt publicate următoarele piese de teatru: Vin și eu de Adriana Bordeanu, Numai pentru totdeauna de Ana Crețu, E vina ta de Tomi Cristin, Atât cât putem (să vorbim) de Ștefan Iancu, Fetița din debara de Oana Jindiceanu, Of, dragul meu Tususu de Vlad Moszojanu, Paralelipiped de Cosmin Teodor Pană, Om, NeOm de Carla-Maria Teaha, No worries, Cătălincika de Adelina Toma.

„Experiențele personale - universul cunoscut, asta a fost tema. […] De ce am vrut să comunic experiența asta? Pentru că eu cred, despre toți și despre fiecare în parte, că sunt buni. Și toți ar putea/trebui să scrie în continuare”, Mimi Brănescu

7. Povestea trenului regal

Autori: Tudor Vișan-Miu, Andrei Berinde

Editura: Curtea Veche, 2024

„Sub auspiciile generozității și ale demofiliei regale, călătoriile cu Trenul Regal au creat contextul în și prin care Suveranul și membrii Casei sale au inițiat și derulat dialogul cu societatea. Trenul Regal a purtat generațiile succesive ale dinastiei prin multe dintre orașele și chiar satele României. Pe peroane, în gări, în piețele gărilor s-au petrecut întâlniri memorabile, s-au purtat semnificative dialoguri simbolice între Rege și popor. Deși la începuturile sale, actualul Tren Regal a impresionat ca materialitate de ordin tehnologic, treptat s-a transformat într-o emblemă a Regatului României. Ea a fost intarsiată de timpul istoric cu amprenta evenimentelor naționale majore în cadrul cărora Coroana a îndeplinit un rol factual și simbolic, în prim-plan”, Cornel Jurju.

8. Merovingienii

Autor: Patrick J. Geary

Editura: Cetatea de Scaun, 2024

„Sinteză echilibrată a unei epoci în care, sub vălul barbariei ce acoperea ruinele instituţionale ale Imperiului Roman, căpătau formă elementele esenţiale ale civilizaţiei medievale occidentale - biserica, nobilimea şi monarhia, oraşul -, Merovingienii oferă o lectură deopotrivă facilă şi instructivă. Patrick Geary a reuşit, cu o uşurinţă pe care numai erudiţia şi talentul o permit, să îmbine precizia restituirii istoriografice, preţuită în mediul academic, cu fluiditatea narativă, apreciată dintotdeauna de publicul iubitor de istorie, oferindu-ne o imagine inedită a Occidentului de dinaintea catedralelor”, Mircea Anghelinu, arheolog

9. Îndrăgostită de un masai

Autoare: Corinne Hofmann

Editura: Polirom, 2024

Traducere: Mihaela Dinklage

Îndrăgostită de un masai este istoria pasionantă a relației dintre doi îndrăgostiți proveniți din medii cum nu se poate mai diferite. Corinne, o antreprenoare europeană, îl întâlnește pe Lketinga, un războinic din tribul samburu, în timpul unei vacanțe în Mombasa, pe coasta de sud-est a Kenyei, și, în ciuda barierelor lingvistice și culturale, aceștia încep o poveste de dragoste aparent imposibilă. Corinne renunță la viața ei din Elveția pentru a se muta într-o comunitate izolată din Africa, într-o colibă, făcută din balegă de vacă. Fără să fie descurajată de foamete sau boli tropicale, încearcă să se adapteze la noile condiții și să-și clădească o familie alături de Lketinga și de fetița lor. Încet-încet însă visul ei se spulberă, iar Corinne nu mai poate ignora prăpastia dintre lumile lor și începe să-și facă planuri de întoarcere în Europa.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: cărţi august istorie dramaturgie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri