Jurnalul.ro Cultură Carte 9 cărți cu autori români

9 cărți cu autori români

de Florian Saiu    |   

Între atâtea și atâtea povești urnite spre noi dinspre scriitori europeni, americani, orientali, africani facem loc, în acest mai-florar capricios, și unor cărți cu autori români. Promovarea propriei culturi e până la urmă o datorie, nu?

1. Dansează când îți vine să plângi

Autoare: Camelia Cavadia

Editura: Trei, 2026

„Asemenea unuia dintre personajele acestei cărți, cred că dintre toate relațiile care se nasc între oameni, prietenia este cea mai valoroasă. Să ai prieteni cu care să râzi cu poftă și să plângi fără rușine, în fața cărora să-ți poți dezgoli sufletul și să-l arăți așa cum este, prieteni care să se bucure sincer de fiecare izbândă a ta - mi se pare un noroc extraordinar. Este totodată un dar prețios, de care trebuie să ai grijă și pe care să-l onorezi. Eu am avut acest noroc și, iată, împărtășesc aici cu tine miracolul prieteniei” - Camelia Cavadia.

Camelia Cavadia este licențiată în filosofie și jurnalism și are un background de 22 de ani în televiziune (Pro TV și Antena 1), iar din 2017 este cofondatoare a Agenției de Comunicare Fabrica de PR. A debutat în literatură în 2015, la Editura Trei, cu volumul Vina, desemnat apoi cel mai bun roman de debut la Festival du Premier Roman de la Chambéry. În 2016 a apărut cel de-al doilea roman al său, Măștile fricii, tradus în 2024 în limba spaniolă (Las mascaras del miedo), în 2026 limba sârbă (...) și aflat în traducere în limba macedoneană. În 2018 i-a apărut romanul Purgatoriul îngerilor, despre care scriitorul Radu Vancu a spus ca este „documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți”, și care se află în curs de apariție în limba spaniolă. În 2022, Camelia Cavadia a publicat Sufletul lumii, primul său volum de povestiri adevărate dintr-o lume fantastică.

2. Greu de pătruns în pădurea de mesteceni

Autoare: Ruxandra Burcescu

Editura: Trei, 2026

Un cadavru pe Dunăre. Un oraș mic care știe să tacă. Și o poveste construită în straturi - o copilărie flămândă din anii 1940, o vară sufocantă din anii 1980, în care doi frați învață devreme că lumea nu iartă, și o Românie a anilor 2000, unde totul s-a schimbat și nimic nu s-a schimbat. Lucian Cernat - omul care trage sforile orașului de la Dunăre - descoperă că trecutul știe să aștepte.

Un roman despre prețul pe care îl plătești ca să scapi din iad - și despre ce mai rămâne din tine după asta.

3. O geografie a fragilității

Autoare: Alina Necșulescu

Editura: Trei, 2026

Cuvântul are pentru Alina Necșulescu un rol restaurator doar dacă are prospețimea definirii experienței singulare în felul în care îl folosește arta prin resimbolizare. E o carte scrisă cu grijă pentru cuvântul bine acordat la felul în care rațiunea și puterea omului se confruntă cu vulnerabilitatea, emoțiile, simțurile, afectivitatea, dând acces la o altă relație cu el însuși și cu semenii lui.

Alina Necșulescu este scriitoare și psihoterapeut specializat în psihoterapie psihanalitică. La Editura Trei i-a mai apărut Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire.

4. Nas de bulgar

Autoare: Doina Ruști

Editura: Humanitas, 2026

„Nas de bulgar o duce pe fetița din Ferenike la liceu și facultate, transformă cronica familială într-un roman de campus (Căminul nr. 6 din faimosul Pușkin al Universității ieșene), cu studenți arabi traficanți de orice și violatori în serie, etalează recunoscător calitățile unor magiștri ca Adelina Piatkowski și Cicerone Poghirc, ne revoltă cu șicanele securistice, dar ne și provoacă vedenii exotice cu incursiunile în sudul dunărean arhaic până la Alexandru cel Mare, cu goți, traci, vizigoți și niște strămoși vlahi muntenegreni, cavaleri născuți cu sulița în mână. Spectacol complet de realism și fantasmare, cu iubiri himerice, inocențe vulnerabile și egocentrism histrionic, romanul etalează conținutul sertarelor din care au ieșit toate cărțile anterioare ale autoarei, oferindu-ne, în fascinația fostei studente pentru reveriile stihiale ale lui Gaston Bachelard, cheia cea mai sigură întru descifrarea misterelor sale. Cu văzul în Ferenike și mirosul în Nas de bulgar, putem aștepta cu înfrigurare următorul volum, dedicat, poate, auzului ca ascultare” - Dan C. Mihăilescu.

5. Lumina într-o oglindă răsturnată

Autor: Liviu Cangeopol

Editura: Humanitas, 2026

Unele cărți nu se cer înțelese ca un manual de citire. Adevărul lor nu se expune, ci circulă printre rânduri, asemenea apei freatice. Lumina într-o oglindă răsturnată nu spune o poveste de dragul narațiunii; este locul în care ajungi când nu mai ai unde fugi. Cuvintele nu construiesc lumi, ci reflectă ceea ce a fost ascuns, rănit, lăsat în tăcere. Aici, memoria nu este trecut, ci o prezență activă, pulsând dureros în conștiință. Fiecare fragment funcționează ca o reflexie inversată: luminează fără să mângâie, dezvăluie fără să explice. Fiecare tăcere este o întrebare nerostită. Fiecare capitol - o ușă care seduce spre o lume interioară unde vinovăția, iubirea, pierderea și speranța caută un echilibru precar, sub amenințarea permanentă a ruperii. Cartea nu oferă consolare. Ea așază cititorul, pentru o clipă, în vizorul propriului adevăr. Iertarea nu vine din afară; începe acolo unde judecata de sine încetează să mai fie o formă de cruzime.

6. Acvariul

Autor: Dan-Liviu Boieriu

Editura: Humanitas, 2026

„Te intrigă, te uimește, îți dau lacrimile, apoi râzi. Romanul autobiografic al lui Dan-Liviu Boeriu desface în felii subțiri, deopotrivă cu delicatețe și autoironie, destinul unui om confruntat, în toate ale vieții, cu situația sa de «bărbat» care trebuie să corespundă așteptărilor lumii. N-am mai citit de mult o mărturie atât de puternică despre fragilitatea masculină și despre alunecușurile minții care-și găsește în cuvântul scris ancora supraviețuirii afective. Un roman emoționant și viu, o operație curajoasă pe cordul deschis al imaginii de sine a autorului” - Tatiana Niculescu.

7. Pe unde înoată urechinii

Autor: Lucian Dan Teodorovici

Editura: Polirom, 2026

Într-un sat din nordul țării, în perioada comunistă, un copil este ucis în timpul „pușcăturilor” din seara de Înviere. Victima aparține însă comunității rome, în timp ce vinovatul provine dintr-o familie veche a satului, ceea ce complică lucrurile și le așază sub diverse semne de întrebare. Pe măsură ce trece timpul, adevărul capătă tot mai multe nuanțe, iar acestea, sub presiunea prejudecăților rasiste, tind chiar să-l înlocuiască în totalitate cu zvonuri și cu suspiciuni. Protagonistul, un copil de opt ani, și alți câțiva băieți care fac parte din aceeași gașcă sunt mai întâi martori inocenți ai nebuniei care cuprinde satul, însă psihoza colectivă a „oamenilor mari” n-are cum să nu-i afecteze, în cele din urmă, și pe ei. Un roman despre forța cuvintelor și a poveștilor, despre diferențele dintre adevăr și realitate, dar mai cu seamă despre cum rasismul nu are doar un caracter manifest, astfel încât să-l putem înțelege și izola, ci și unul lăuntric, transmis prin generații, care-l face dificil de recunoscut în noi înșine.

8. Viața de după carte

Autor: Radu Pavel Gheo

Editura: Polirom, 2026

Ce legătură ar fi putut să aibă Arghezi cu cineva pe nume Pauker? De ce Caragiale le ura adversarilor săi să aibă măcar un copil „literat român”? Ce fel de mici strategii folosea Camil Petrescu pentru a-și promova cărțile - sau cum era el însuși folosit în scopuri similare? Acestea sunt doar câteva dintre temele atinse în istorioarele care alcătuiesc volumul de față. Radu Pavel Gheo își construiește discursul cu pasiunea celui care nu doar citește, ci și trăiește printre pagini, ediții rare și istorii literare, Viața de după carte devenind, întâi de toate, un manifest discret pentru păstrarea valorii culturale a cărții și un spațiu al memoriei culturale, în care simpla evocare a unei ediții sau a unui autograf se transformă într-o aventură cu iz polițist, iar la final într-o invitație de prețuire a cărții-obiect. Folosind instrumentele unui detectiv literar experimentat, descâlcind fire și limpezind ape ale unor povești uitate sau neștiute, Radu Pavel Gheo ne propune un volum care confirmă că pasiunea pentru lectură poate deveni ea însăși o formă de creație.

9. Obiecte, ființe, himere

Autor: Ciprian Vălcan

Editura: Polirom, 2026

Apărut deja în limba spaniolă, volumul de memorialistică al lui Ciprian Vălcan este povestea tipică a unei copilării din epoca comunistă, la finele anilor ’70 și în anii ’80. Istoria personală e colorată nu doar de familie, rude mai mult sau mai puțin îndepărtate și apropiați, ci și de particularitățile Banatului în care autorul s-a născut și a copilărit - inclusiv vecinătatea cu Ungaria, pentru care Ciprian Vălcan face o adevărată pasiune. Între jucării și mâncare, școală și ritualurile familiale, inocența prelungită în lumi imaginare și transformările politice de la sfârșitul anilor ’80, un întreg univers al copilăriei, mereu provocator și incitant, se conturează în fața cititorului, cu trimiteri la Alexandre Dumas, Karl May, Michel Zévaco ori Dumitru Almaș. Însă dincolo de variile întâmplări, de pasiunea pentru lectură sau fotbal, de idiosincrazii și fobii transpare mai mereu sinistra perioadă de privațiuni și constrângeri din ultimul deceniu al regimului ceaușist.
 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

  

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri