O construcție nouă - cu o suprafață de peste 7.000 mp, nouă niveluri și 11 săli de operație – va fi ridicată în următorii patru ani, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătății. Conform documentului, investiția se ridică la peste 487 de milioane de euro.
Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, este una dintre cele mai importante unități medicale românești în patologia bolilor cardiovasculare, însă își desfășoară activitatea pe platforma Fundeni, într-o clădire construită în urmă cu mai bine de 50 de ani, în care funcționează și câteva secții ale Institutului Clinic Fundeni. Ca multe alte spitale publice, în prezent, Institutul „C.C. Iliescu” se află într-un stadiu avansat de uzură, după cum reiese din nota de fundamentare ce însoțește proiectul de HG „pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții Construcție nouă: Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare «Prof. Dr. C.C. Iliescu»”.
„Sectorul sanitar din România se bazează pe o infrastructură proiectată și construită în secolul trecut, majoritatea spitalelor având o viață mai lungă de 50-60 de ani, activitatea acestora se desfășoară în clădiri învechite, care nu integrează eficient serviciile medicale şi circuitele necesare pentru o bună desfășurare a acestora. Adaptarea infrastructurii actuale la nevoile serviciilor medicale de azi este de cele mai multe ori imposibilă sau mult mai costisitoare decât construirea de noi clădiri sau de extinderi care să consolideze activitatea spitalelor existente. Conform standardelor europene, se recomandă înlocuirea substanțială a unei clădiri medicale după o perioadă de 30-50 de ani de funcționare”, precizează reprezentanții Ministerului Sănătății, în document.
Risc seismic și la un cutremur minor
Conform MS, Institutul „C.C. Iliescu” se confruntă cu mai multe probleme, în prezent, una dintre cele mai importante fiind risc seismic ridicat: „actuala clădire nu conferă siguranță în exploatare prezentând risc seismic și la un cutremur minor”.
De asemenea, sunt amintite:
-
gradul de uzură ridicat (vechimea clădirilor, deprecierea instalațiilor de toate specialitățile - sau lipsa totală a unora - duce la greutăți mari în respectarea normelor de igienă și dezinfecție).
-
numărul redus de săli de operație raportat la numărul de medici angajați și la numărul de pacienți internați;
-
lipsa unui sector dedicat spitalizărilor de zi;
-
lipsa unui spațiu destinat consultațiilor de Ambulatoriu integrat;
-
spații inadecvate pentru implementarea tehnologiilor moderne și dezvoltării unor centre de excelență destinate fiecărei patologii.
„Principala problemă cu care se confruntă Institutul este vechimea clădirii - peste 35 de ani de funcționare fără suficiente investiții majore. Acest lucru nu a permis și nu permite realizarea optimă a circuitelor intraspitalicești, a căilor de evacuare necesare și ridică frecvent dificultăți în adoptarea de noi tehnologii necesare bunei desfășurări a activității institutului”, subliniază MS.
Clădire cu nouă niveluri, dintre care două sunt sub nivelul solului
Din cauza deteriorării structurale și a rețelelor de instalații, precum și deteriorarea echipamentelor și a condițiilor epidemiologice (ceea ce face ca infecțiile nosocomiale să devină imposibil de înlăturat), este necesară „edificarea unei clădiri medicale moderne”, care să asigure îmbunătățirea condițiilor de tratament.
Concret, noua clădire va avea un regim de înălțime 2S+ P + 5E + Etaj Tehnic cu o suprafață construită de 7.088,30 mp (57.468,55 mp - suprafața totală desfășurată), 324 de paturi de spitalizare continuă și încă 12 pentru spitalizare de zi.
De asemenea, noul sediu va avea 4 blocuri operatorii, cu 11 săli de operație, însă medicii și pacienții vor putea beneficia de noile spații și aparatura modernă abia în 2030, în cel mai fericit caz, având în vedere că durata de execuție a investiției este de 50 de luni. Adică puțin peste 4 ani.
Investiția: circa 490 de milioane de euro
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este, conform documentului postat de Ministerul Sănătății, de 2.426.824 mii lei (echivalentul a peste 487 de milioane de euro), din care construcţiile și montajul (inclusiv TVA) reprezintă 707.885 mii lei (circa 142 de milioane de euro).
„Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”, conform proiectului de HG.
Trebuie precizat că noul sediu pentru Institutul „C.C. Iliescu” este unul dintre principalele proiecte de infrastructură spitalicească din România finanțate prin PNRR. Proiectul a fost aprobat oficial la începutul anului 2023, iar bugetul estimat atunci a fost de aproximativ 300 milioane de euro și prevedea o dotare de peste 500 de paturi.
-
Încă din 2006, medicii care lucrează la Institutul CC Iliescu au tot făcut demersuri încercând să plece din sediul actual. Tot atunci, Ministerul Sănătății a finanțat primul studiu de fezabilitate pentru un sediu nou, însă proiectul a rămas la stadiul de documentație.
-
În 2016, autoritățile au reluat promisiunile privind investiții majore pentru construcții noi pe platforma Fundeni, vizând înlocuirea clădirilor cu risc seismic.
-
În 2023, în contextul PNRR, proiectul este inclus pe lista celor 27 de unități medicale finanțate pentru reconstrucție integral, estimându-se că noul spital ar putea fi funcțional din 2027-2028.
Teama cadrelor medicale - dar și a pacienților care vin din toată țara să se trateze la cel mai mare spital de boli cardiovasculare din România - este justificată, în condițiile în care clădirea riscă să pice la un cutremur de peste 5 grade. Seismele majore din 1977, 1986 și 1990 au afectat considerabil rezistența clădirii, iar consolidări nu s-au făcut.