Jurnalul.ro Ştiri Externe Case distruse, 11 morţi şi 15 dispăruţi, în urma unor alunecări de teren în Chile

Case distruse, 11 morţi şi 15 dispăruţi, în urma unor alunecări de teren în Chile

Alunecările de teren provocate de ploile torenţiale care au afectat sâmbătă dimineaţă Villa Santa Lucia, un sat izolat din Chile, s-au soldat cu moartea a 11 persoane şi dispariţia altor 15, potrivit unui nou bilanţ publicat duminică de autorităţile chiliene şi citat de AFP şi EFE

Aproape 20 de locuinţe au fost total distruse, la fel ca şi câteva vehicule şi instalaţiile de electrificare ale localităţii.

Precipitaţiile puternice au antrenat umflarea unui curs de apă şi au provocat o alunecare de teren care a lovit localitatea Villa Santa Lucia, un sat izolat, cu doar 300 de locuitori, aflat în regiunea Los Lagos la aproximativ 1.100 km sud de capitala Santiago, conform unui oficial din cadrul Ministerului chilian de Interne.

În cadrul unei conferinţe de presă oficialul anunţat că noul bilanţ al victimelor se ridică la 11, dintre care patru persoane au fost identificate două femei, un turist şi doi bărbaţi. Alte 15 persoane sunt date dispărute iar 8 au fost rănite, dintre care 4 se află în stare gravă.

Sursă: Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri