Cel puțin doi litri de apă pe zi. Atât ar trebui să bem, potrivit recomandărilor medicilor și mesajelor promovate la televizor. De teama germenilor, a nitriţilor şi a clorului din apa de la robinet, preferăm să alocăm o parte din bugetul familiei apei din comerţ. Iar, odată cu creșterea apetitului românilor și a consumului de apă îmbuteliată, implicit şi vânzările au crescut semnificativ pe acest segment, în ultimii ani, iar specialiștii în finanțe spun că 2016 se anunţă a fi cel mai bun an pentru industria apelor minerale, deoarece vânzările ar putea atinge rezultate-record. Dar ştim întotdeauna ce bem? Care este cea mai bună apă minerală şi cum o alegem pe cea mai pură din oferta atât de variată a magazinelor? Ce pericole ne pândesc dincolo de etichetele care ne asigură că am ales cea mai bună apă? Sunt doar câteva dintre întrebările la care Jurnalul Naţional îşi propune să găsească răspuns în cadrul unei campanii demarate astăzi.
Potrivit unei analize realizate în primăvară de KeysFin, pe baza datelor oficiale prezentate la Ministerul Finanţelor şi Registrul Comerţului de producătorii de apă minerală, cei peste 400 de producători din acest domeniu ar putea realiza în acest an o cifră de afaceri de circa 5 miliarde de lei, de peste patru ori mai mare faţă de nivelul din 2011. Și numărul firmelor producătoare de apă minerală a crescut cu aproape 100, mai exact, de la 320 de producători în 2011, la 402 în 2014, ultimul an pentru care existau statistici oficiale, la momentul realizării analizei.
Vești bune, s-ar putea spune. Oferta de apă îmbutelietă crește constant, iar „piața” are o evoluție pozitivă ca urmare a investițiilor din acest domeniu și a consumului tot mai mare, influenţat de promovarea apei minerale drept „produs sănătos”. Dar, oare, chiar așa este?
Apa cea mai pură? Din ce punct de vedere?
Există unii producători de apă minerală naturală care susţin că apa lor este cea mai pură de pe piaţă. Cu toate acestea, potrivit „Ghidului apelor minerale naturale”, întocmit de Adrian Feru, director de cercetare-dezvoltare al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM), nimeni nu a făcut până acum un clasament al apelor minerale după puritate şi este foarte greu de argumentat o astfel de afirmaţie. Dar ce criterii putem utiliza pentru estimarea purităţii, în condiţiile în care o apă are cel puţin 10 parametri fizico-chimici măsurabili? Asta dacă excludem din start alte caracteristici, care trebuie luate în calcul la evaluarea calităţii unei ape, precum parametri geologici, farmacologici, microbilogici, pH-ul (aciditatea), conţinutul şi originea CO2 (dioxidul de carbon). Doar în funcţie de compoziţia chimică, spre exemplu, apele minerale pot fi calcice, magneziene, sulfatate sau clorurate.
“Nu există o apă minerală identică cu o alta, aşa cum nici un organism nu este asemănător altuia”, potrivit documentului amintit mai sus, iar supermarketurile, marile magazine angro și buticurile de la colțul blocului se întrec în oferte de apă îmbuteliată și fac alegerea consumatorului dificilă.
Specialiştii din domeniu spun, însă, că românii nici nu prea obişnuiesc să citească etichetele, cu toate că informaţiile trecute aici ar fi, totuşi, singurul scut de protecţie împotriva bolilor şi intoxicaţiilor ce pot fi provocate de apa de la raft, ci se raportează la preţ.
“Românul nu are obiceiul de a se uita pe etichetă. Întotdeauna s-a orientat după preț. Dacă produsul are un preț mic îl cumpără. Consumatorul ar trebui să fie atent în primul rând la calitate: să fie apă minerală naturală, nu apă de masă. De asemenea, pe etichetă trebuie să fie menționată sursa, unde se îmbuteliază apa, dar și compoziția fizico-chimică. Fiecare tip de apă din România are în compoziția sa anumite elemente pe care altă apă nu le are. Eu, spre exemplu, la două-trei luni schimb tipul de apă pe care o consum, deoarece una este bogată în fier, calciu, iar alta în magneziu și alte minerale”, a spus, într-un interviu acordat Agerpres, directorul general al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), Radu Dumitru.
Bune pentru unii, rele pentru alţii
Cu toate acestea, cumpărătorii ar trebui să fie foarte atenți la datele înscrise pe etichetă, spun medicii, iar cantitatea de reziduu sec a apelor este unul dintre cele mai importante elemente la care trebuie să fie atenți, deoarece arată încărcătura de săruri.
Cantitatea de reziduu sec reprezintă, de fapt, totalitatea sărurilor existente într-un anumit tip de apă, calculată în momentul în care produsul este încălzit la o temperatură de 180 de grade Celsius și, astfel, este stabilită cantitatea de impurități care va rămâne după acest procedeu. În cazul în care sunt depășite 500 mg/l, crește considerabil riscul că acest compus chimic să se depună în anumite zone ale corpului, generând litiază renală/biliară, sau alte probleme de sănătate. Concentrațiile de Calciu (Ca+) și de sodiu (Na+) sunt, de asemenea extrem de importante când vine vorba de calitatea apei. Spre exemplu, apele minerale cu o cantitate ridicată de calciu (peste 100mg/l) nu sunt recomandate persoanelor care au afecțiuni ale rinichilor sau bilei, iar cele cu o cantitate ridicată de sodiu le fac rău celor care suferă de afecțiuni ale inimii (hipertensivi) sau bebelușilor. Apele bogate în magneziu (Mg+) sunt recomandate femeilor, în special după 40 de ani, echilibrând metabolismul. Sportivilor şi celor care au activităţi fizice la temperaturi ridicate şi transpiră abundent, li se recomandă o apă cu un conţinut mai ridicat de sodiu şi magneziu, pentru remineralizare.
Nitriţii, substanţe cancerigene
Marea problemă, şi poate singura pe care o mai luăm în calcul când cumpărăm apă, este cea a nitraţilor şi nitriţilor. Nitraţii sunt ioni prezenţi în mod natural în sol, apă, plante, alimente, chiar şi în aer, dar în zonele în care se practică agricultura şi se utilizează fertilizatori pe bază de azot nivelul nitraţilor creşte şi devine periculos. Nitratul poate fi metabolizat de organism, în cantităţi mici, dar nitriţii sunt mai reactivi şi mai periculoşi. Într-un mediu poluat, nitraţii se transformă în nitriţi, iar aceştia, odată ajunşi în organism, se transformă la rândul lor în nitrosamine – substanţe cu potenţial cancerigen.
Conform Ghidului, “peste 90% din apele minerale îmbuteliate în România şi cea mai mare parte a celor îmbuteliate în Europa au însă un conţinut în azotaţi sub 10 mg/l, cu mult sub limita de 50 mg/l, desemnată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca valoare maximă.
Ape minerale versus ape de masă
Din păcate, cele mai multe ape îmbuteliate existente pe piaţă nu fac parte din categoria apelor minerale licenţiate, ale căror izvoare sunt monitorizate timp de doi ani înainte de a fi recunoscute în mod oficial.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre aşa numitele ape „de masă”, „de băut” sau „de izvor”. Directorul companiei de stat pentru Ape Minerale spune că România nu are, în prezent, o legislaţie clară pentru apa care se îmbuteliază, astfel că în peturile scoase la vânzare poate fi inclusiv apă de la robinet, din lac sau dintr-o fântână, pentru că autorităţile nu ştiu ce toarnă în sticle producătorii fără licenţă. Singura instituţie care avizează aceste surse de apă este Direcţia de Sănătate Publică. Pe site-ul Ministerului Sănătăţii există o listă cu ape potabile îmbuteliate, care cuprinde peste 150 de sortimente. Toate din categoria „mai ieftine”, dar mai greu de urmărit de autorităţi. Pentru a obţine un preţ mic, de multe ori şi calitatea PET-ului lasă de dorit, ceea ce creşte riscul pentru sănătate.
Plasticul şi caldura afectează calitatea apei
Chiar dacă un anumit tip de apă este conform la sursă, potrivit normelor în vigoare, iar producătorul este de bună credinţă şi verifică în mod constant calitatea acesteia, compoziţia apei ar putea fi alta, în momentul în care ajunge pe masa consumatorului. Asta, deoarece calitatea apei îmbuteliate poate fi înfluenţată şi de calitatea ambalajului, precum şi de condiţiile de transport şi depozitare.
Mai multe studii au atras atenţia, de-a lungul ultimilor ani, asupra posibilităţii trasferului unor chimicale din compoziția recipientelor de plastic în apa conținută de acestea. O atenție considerabilă a fost acordată problemelor de transfer chimic asociate cu Bisfenol A (BPA). Deși este cert că utilizarea BPA ridică probleme de sănătate și siguranță, este important de reținut că plasticul de tip PET nu conține bisfenol. PET-urile sunt considerate mai stabile și mai puțin predispuse la astfel de transferuri decât alte forme de material plastic, însă unele studii arată că, prin utilizarea repetată a acestui tip de recipient, se poate elibera di(2-etilhexil)ftalat
(DEHP), un compus toxic și cancerigen, care afectează sistemul endocrin. De asemenea, studiile au descoperit că o concentrație de toxine crește cu cât apa stă în interiorul sticlelor de plastic, reprezentând un adevărat pericol pentru sănătate. Dar câţi dintre noi suntem atenţi la avertismentul „A se feri de razele solare” de pe etichetele sticlelor de apă minerală?
Calciu, magneziu, sodiu, hidrogencarbonat, clor, sulfat, azotat, nitraţi, nitriţi şi reziduu sec la 180º C sunt doar câteva dintre informaţiile pe care ar trebui să le regăsim pe etichetele sticlelor de apă din magazine, dar mai ales să ştim să le desluşim. De cele mai multe ori, însă, aceste elemente de pe etichetă (acolo unde exită etichetă) sunt tipărite cu litere foarte mici şi incomode chiar şi pentru persoanele care nu au probleme de vedere.
Atenţie! „Apa minerală îmbuteliată, în general, şi în special cea din recipienţii PET nu trebuie expusă pe perioade îndelungate la soare şi temperaturi ridicate”, potrivit Ghidului apelor minerale naturale.
La începutul acestui an, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a revizuit Lista apelor minerale naturale recunoscute în România. Potrivit documentului, sunt recunoscute 68 de mărci de ape minerale.
Îmbutelierea departe de sursă poate transforma o apă sănătoasă în una periculoasă. În timpul transportării apei de la izvor la fabrica de îmbuteliere creşte riscul de contaminare microbiologică. Prin urmare, pentru a rămâne pură din acest punct de vedere, ar trebui ca linia de îmbuteliere a apei minerale să fie în acelaşi loc cu izvorul.
Cei care intenţionează să verifice adevărul informațiilor prezentate pe etichetele sticlelor de apă renunţă, în majoritatea cazurilor, deoarece costul unei analize de laborator, cu număr minim de parametri, este de circa 250 de lei pentru o singură probă.
PH-ul, acid sau bazic?
În conformtate cu Ghidul Apelor Minerale, pH-ul sau potenţialul de hidrogen exprimă echilibrul acido-bazic al unei ape pe o scară de referinţă cuprinsă între 1 si 14. La un pH mai mic de 6,8 apa are un caracter acid, iar la unul mai mare de 7,2 ea are un caracter bazic sau alcalin. Dacă este situat între cele două valori, este considerat pH neutru. În ultima vreme se vorbeşte tot mai mult despre beneficiile apei alcaline, însă specialiştii OMS spun că nu există efecte negative pentru sănătate dacă se consumă apă cu un pH între 5,0 şi 8,5.
Sănătate la PET sau ape neconforme?
Privită prin prisma spoturilor publicitare de pe micul ecran sau prin cea a reclamelor de pe panotajul stradal, care ne îmbie cu licori cristaline, apa îmbuteliată pare „sănătate curată” . Însă este apa respectivă atât de cristalină pe cât ni se spune în reclamă? Verifică cineva apa îmbuteliată? Teoretic, da. Practic... nu prea!
Nu mai departe de luna martie a acestui an, pe fondul scandalului provocat de moartea bebelușilor cu sindrom hemolitic uremic și incapacitatea autorităților responsabile de a afla sursa bacteriilor care a provocat valul de îmbolnăviri, Protecția Consumatorilor a făcut un control al apelor îmbuteliate aflate în galantarele supermarketurilor, iar rezultatele au arătat că, din 17 probe prelevate, cinci au fost neconforme. Mai exact, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a găsit depășiri de sute de ori ale parametrilor normali microbiologici „în cazul a 5 tipuri de apă de masă și apă de izvor îmbuteliată”, și asta doar în cazul unui control la nivelul rețelelor comerciale din București. Consecinţele? S-au dat amenzi contravenționale în valoare totală de 50.000 lei, iar loturile respective, mai exact câteva sute de litri de apă, au fost interzise la comercializare. Şi cam atât. După ce scandalul a trecut, mărcile respective şi-au ocupat din nou locul obişnuit la raft. Din păcate, aceste controale se fac, în general, prin verificarea unor probe luate prin sondaj din unele loturi de apă şi, de multe ori, ca urmare a unui scandal.
- Rezervele de apă minerală ale ţării noastre sunt foarte mari. Directorul general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM), Radu Dumitru, aprecia recent că România ar putea asigura apa minerală necesară ţărilor europene pe o perioadă de 25 de ani. Asta pentru că ţara noastră deţine 60% din zăcămintele de ape minerale existente în Europa. Adică circa 8.500 de izvoare, comasate în principal în judeţele Covasna, Harghita şi Suceava.
- Statul, prin Societatea Naţională a Apelor Minerale (al cărei acţionar majoritar este Ministerul Economoiei) deţine 75-80% din rezervele de apă omologate în România, dar exploatează doar 20%.
- Consumul de apă minerală naturală în România pe cap de locuitor este de 50 - 55 de litri pe an, la jumătate comparativ cu media (100 - 105 litri pe cap de locuitor) înregistrată la nivelul Europei.
- Dacă în anii '90, românii consumau 90% apă minerală carbogazoasă şi aproape deloc apă plată, acum, mai mult de jumătate din piaţă este ocupată de apa plată.
Jurnalul Naţional vă invită la o dezbatere cu tema “care este cea mai pură apă minerală”. Ne propunem să aducem la un loc factorii de decizie, producătorii, dar şi consumatorii. Să identificăm lacunele din legislaţie şi să transmitem instituţiilor abilitate propunerile însoţite de nemulţumirile voastre. Vă puteţi spune opinia pe pagina de facebook a Jurnalului National sau la adresa de email viatasanatoasa@jurnalul.ro. Ne dorim ca la finalul acestei campanii să avem toate informaţiile pentru a decide în cunoştinţă de cauză ce apă bem.