Întrebaţi de ce glandă endocrină au cunoştinţă, cei mai mulţi oameni răspund tiroida. De fapt, foarte mulţi spun chiar „glandă” tiroidei, deşi nu ea este împărăteasa glandelor, ci hipofiza. Tiroida supraveghează ca metabolismul să se desfăşoare în echilibru.
Interviu cu medic primar doctor Monica Gheorghiu, Institutul de Endocrinologie “C. Parhon”
Florin Condurăţeanu: Graşii au găsit un alibi, cred eu că aruncă exagerat vina pentru obezitate în cârca glandelor. Au dreptate?
Dr. Monica Gheorghiu: Culpa pentru obezitate se îndreaptă, de fapt, spre regimul alimentar, spre sedentarism, doar în puţine procente - maximum 10% - de vină sunt glandele sau tiroida, cum acuză oamenii.
F.C.: Totuşi, hipotiroidienii, adică cei cu secreţii puţine ale tiroidei, îi invidiază pe hipertiroidieni, slăbuţi şi iuţi. Cum influenţează cantitatea de secreţii tiroidiene aspectul şi comportamentul oamenilor?
Dr. M. Gheorghiu: Cei cu secreţie mare a tiroidei sunt slabi, vioi, agitaţi; reflexele şi soluţiile adoptate de ei apar repede. Dar vioiciunea lor nu totdeauna înseamnă eficienţă, ei nu duc la bun sfârşit acţiunile, agitaţia lor e haotică. Hipertiroidienii au pulsul crescut, resimt un tremur al extremităţilor, de exemplu, la mâini. Hipotiroidienii, cu mai puţine secreţii ale glandei tiroide, sunt graşi, buhăiţi, cu o figură mereu somnoroasă, au reacţii lente. Se adună lichid în ţesuturile lor, transpiră mult, chiar stând pe loc, nasul e lătăreţ, se pierde părul din sprâncene, de la subsuori, pulsul lor este mai lent.
F.C.: Apropo, unii arată cu deget acuzator spre tiroidă, pasămite de vină este ea că simt un nod în gât, că respiră greu...
Dr. M. Gheorghiu: Nu tiroida influenţează negativ respiraţia, nu ea aduce senzaţia de nod în gât, mai degrabă e vorba de o afecţiune psihică, trebuie consultat psihiatrul.
F.C.: E adevărat că boala canceroasă a tiroidei este vindecabilă?
Dr. M. Gheorghiu: Descoperit devreme şi operat prin scoaterea glandei tiroide, cancerul tiroidian este declarat în majoritatea cazurilor vindecat. În unele zone ale României, apa este săracă în iod şi guşa a fost endemică, acum situaţia s-a îmbunătăţit. Se constată la unii oameni existenţa unor noduli în tiroidă. Guşa aduce cu ea şi noduli tiroidieni. Majoritatea nodulilor în tiroidă nu sunt canceroşi. Noduli de un centimetru, care se simt la pipăire, se găsesc la circa 5% din populaţie şi dintre aceştia puţine procente poartă diagnosticul de noduli de natură canceroasă. În urma unor ecografii şi, eventual, unor puncţii, doar medicul endocrinolog decide dacă nodulii trebuie scoşi cu tiroidă cu tot. Cel cu tiroida extirpată va lua hormoni de compensaţie din cutie toată viaţa. Trebuie să subliniem că e greşită legenda că o puncţie în tiroidă împrăştie cancerul, este o eroare.
F.C.: Ce se tratează mai uşor, hipertiroidia sau starea cu hormoni mai puţini, hipotiroidia?
Dr. M. Gheorghiu: Hormonii tiroidieni în exces se ţin mai greu în frâu, uneori se preferă scoaterea unei porţiuni de tiroidă şi mutarea pacientului în categoria hipotiroidienilor, ei iau hormoni din cutie drept compensare.
Tiroidita Hashimoto este o boală autoimună, cu sărăcie de hormoni, tratamentul e medicamentos. Boala Basedow înseamnă exces de hormoni tiroidieni, cu ochi bulbucaţi, cu ochi parcă înspăimântaţi, pleoapele nu mai acoperă corneea, care nu e suficient umezită.