Are iz de propagandă zicerea că în 36 de luni economia și câștigul salarial au avansat cu o treime, dacă nu se precizează și cât a costat asta.
Deflatorul PIB, care relevă mărirea prețurilor din întreagă economie, deci nu doar a celor de consum țintite de bancă centrală, s-a dus de la 3,7% în primul trimestru din 2016, la 6,3% în semestrul întâi 2019, şi a fost şi mai mic în anii anteriori. Acest lucru ar cam evidenția intrarea într-o spirală prețuri – salarii. Cu prețul acesta s-au majorat lefurile, fără să se țină cont de necesitatea de a urca în paralel cu sporurile de productiviate și de efectul Balassa-Samuelson.
Iar creșterile salariale nesecondate de măsuri care să stimuleze oferta internă au triplat deficitul extern față de primul semestru din 2016, în măsura în care despre acesta oricum se spune că este o formă amânată de inflație. Vă închipuiți unde s-a dus deficitul structural ?!
Deficitul bugetului consolidat este în opt luni din 2019 cam cu un sfert mai mare decât în întregul an 2016. Și el se va fi triplat, deoarece deficitul extern este suma deficitelor guvernamentale și neguvernamentale, iar cel bugetar dă trendul, deoarece salariile celor care lucrează la stat au fost cele care s-au mărit preponderent.
Dacă creșterea economiei și a remuneratiilor ar fi avut loc fără adâncirea masivă a deficitelor n-aș fi avut nimic de comentat. Dar am pus pe tapet deflatorul PIB, fiindcă arată cel mai bine inflația ca lipsă de performanță, gap de productivitate.