Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Câtă apă trebuie să bei în funcție de greutate

Câtă apă trebuie să bei în funcție de greutate

Dacă nu știi câtă apă ar trebui să consumi zilnic, află întâi care este cantitatea recomandată pentru greutatea ta. Dacă vrei să fii sănătoasă, hidratarea este foarte importantă, așa că nu o neglija, scrie clickpentrufemei.ro.

Fiecare persoană ar trebui să bea apă în funcție de greutatea corporală, iar în medie, cantitatea zilnică recomandată este de 2 l pentru a menține organismul hidratat. Mai mult de 60% din corpul uman este făcut din apă, așa că pentru a funcționa corespunzător trebuie să îți creezi un obicei de a bea suficientă apă.

Doza zilnică recomandată

Deși puține persoane țin cont de această regulă, fiecare are nevoi diferite, în funcție de greutatea pe care o are. De exemplu, o persoană slabă nu are nevoie de atât de multă apă precum o persoană cu o conformație robustă.  Recomandat ar fi să se consume 50 ml de apă pentru fiecare kilogram. Dacă de exemplu o persoană cântărește 52 de kilograme, 52 X 50ml= 2.600 ml. Unii oameni fac o mare greșeală atunci când beau cantități mult mai mari decât organismul lor are avea nevoie, fără să știe că de fapt fac mai mult rău, punându-și chiar și sănătatea în pericol.

Bea apă pe tot parcursul zilei
Cel mai bine este să bei apă cu înghițituri mici pe parcusul întregii zile și să nu bei o cantitate mare dintr-o dată, când deja corpul a ajuns să fie puternic deshidratat. Începe-ți dimineața cu un pahar de apă, băută pe stomacul gol, pentru a spăla tractul digestiv și totodată pentru a reduce din pofta de mâncare, dacă vrei să slăbești.

Subiecte în articol: apă greutate slabit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri