Jurnalul.ro Ştiri Politică Cătălin Drulă: Coaliția PSD-PNL riscă banii din PNRR ca să păstreze privilegiile specialilor

Cătălin Drulă: Coaliția PSD-PNL riscă banii din PNRR ca să păstreze privilegiile specialilor

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele USR, Cătălin Drulă, acuză coaliția PSD-PNL că „riscă banii din PNRR ca să păstreze privilegiile specialilor”, făcând referire la pensiile speciale.

Cătălin Drulă susține că, deși mai sunt câteva zile până la finalul anului, guvernul nu și-a asumat vreun proiect de reformă a pensiilor speciale. De asemenea, nu a fost aprobat cadrul legislativ privind reducerea cheltuielilor cu aceste privilegii, așa cum prevede PNRR, mai spune liderul USR.

„PSD, PNL și președintele Iohannis își bat joc, încă o dată, de români și riscă banii din PNRR doar ca să-i apere pe privilegiați. Sunt mai puțin de cinci zile până se încheie anul 2022 și Guvernul PSD-PNL nu a îndeplinit jalonul PNRR privind reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale. Ministerul Muncii a prezentat un proiect conceput clar neconstituțional prin care sunt salvate pensiile speciale, nu se face nicio reformă. Între timp, proiectele USR de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor și primarilor sunt blocate în Parlament”, a declarat Cătălin Drulă, președintele USR.

Potrivit lui Drulă, jalonul 215 din PNRR referitor la pensiile speciale prevede ca până la finalul anului 2022 să intre în vigoare cadrul legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale. USR consideră că proiectul pus în dezbatere de Ministerul Muncii nu desființează pensiile speciale și nici nu scade cheltuielile.

„Cheltuielile planificate în 2023 însumează 13,2 miliarde lei, cu 800 de milioane de lei mai mult decât în 2022. Nicio reducere, așadar, a cheltuielilor, ci doar încă o minciună PSD-PNL”, a adăugat Cătălin Drulă.

USR susține eliminarea integrală a pensiilor speciale care nu beneficiază de protecție constituțională, trecerea pe contributivitate a pensiilor militare și limitarea pensiilor magistraților la cerințele minimale ale CCR.

Până în prezent, USR a depus cinci proiecte de lege pentru eliminarea pensiilor speciale.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Cătălin Drulă PNRR
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri