Jurnalul.ro Ştiri Politică Cazanciuc: În numai șase luni, Guvernul Orban, record de ordonanțe de urgență

Cazanciuc: În numai șase luni, Guvernul Orban, record de ordonanțe de urgență

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, afirmă că „în Monitorul Oficial al României tocmai ce s-a publicat OUG 100”, el adăugând că „în numai șase luni Guvernul Orban a emis cel mai mare număr de OUG-uri văzut vreodată”.

 

„Recordul absolut de sfidare a poporului îl reprezintă, de departe, angajarea răspunderii politice a Guvernului pe bugetul României, urmată de noaptea lungă a ordonanțelor de urgență. Au fost atunci adoptate 25 de ordonanțe, deși, la începutul ședinței de Guvern, pe ordinea de zi figurau doar două.
Domnule Orban, la „ceas de sărbătoare”, ne spuneți când ați mințit? În opoziție, când invocați Comisia de la Veneția și cereați interzicerea prin Constituție a ordonanțelor de urgență sau la putere, de când ați început să le pierdeți șirul?”, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook de Partidul Social Democrat și semnat de Robert Cazanciuc.

Preşedintele interimar al Senatului spune că Parlamentul trebuie să își fixeze drept obiectiv respingerea tuturor Ordonanțelor de Urgență emise de guvernul actual, „incapabil să ia măsuri de relansare a economiei țării”.

„În această vară, Parlamentul va lucra în sesiune extraordinară și poate dezbate în procedură de urgență orice lege care să contribuie la protejarea și bunăstarea cetățenilor români! Ajunge cu sfidarea! Cu fiecare zi care trece, Ludovic Orban ține morțiș să ne arate că rămâne ipocritul numărul 1 din spațiul public de după 1989. Da, acest domn se află în politica românească de 30 de ani”, adaugă social-democratul.

Respectul față de lege, față de instituțiile fundamentale ale statului, achiziții transparente sau meritocrație, sunt pentru Ludovic Orban „doar sloganuri de campanie electorală”, este de părere Cazanciuc.

„Nu sunt valori care să ghideze un politician ajuns să conducă destinele României. Sigur, nu chiar de capul lui, ci cu sprijinul nemijlocit al Președintelui Klaus Johannis. Premierul a jignit în mod constant și fără precedent orice instituție care a îndrăznit să facă ce spune legea și s-a opus intereselor de partid ale clientelei PNL. Au fost luate pe rând la țintă: Curtea Constituțională, Consiliul pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului și, mai nou, instanțele de judecată. Mă miră lipsa de reacție a partenerilor europeni față de derapajele grave de la democrație, săvârșite de Orban prin atacarea instituțiilor care îndrăznesc să îsi respecte rolul constițutional, precum și față de excesul ordonanțelor de urgență. Din păcate, această lipsă de reacție va îngroșa rândurile celor care vorbesc de dubla măsură practicată sau tolerată de Bruxelles”, conchide sursa citată.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Robert Cazanciuc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri