I s-a spus „Afacerea Bachus” și a fost pusă pe picioare de Gheorghe Ștefănescu, administratorul unui depozit de vinuri din București, de lângă Podul Basarab, pe Calea Griviței. Metoda era de o simplitate dezarmantă: Ștefănescu lucra direct cu podgoria de la Cotești, unde producția era raportată ca fiind micșorată de calamități inventate.
Vinul neinventariat era prelucrat de rețeaua lui Ștefănescu și vândut cu un anumit standard de calitate, deși conținea aditivi. În perioada 1971–1978, conform estimărilor avansate de presa comunistă, peste 400.000 de litri de vin au fost introduși ilegal în circuit.
Prinderea lui Ștefănescu și deconspirarea rețelei sale (din care făceau parte sute de persoane cu funcții relativ importante în structurile PCR) se datorează unui flagrant organizat de Securitate, în cursul căruia Ștefănescu urma să cumpere aur de la un bișnițar local. Ștefănescu este arestat în august 1978, iar în locuința sa sunt găsite aproape 19 kilograme de aur și câteva milioane de lei. În aprilie 1980, Ștefănescu este condamnat la moarte și executat pe 4 decembrie 1981. Estimări neoficiale ale prejudiciului adus statului român de rețeaua lui Ștefănescu indică cifra de aproape 5 milioane de dolari, la nivelul anilor ’70.
Ancheta în cazul Bachus a fost condusă de Tudor Stănică, colonelul condamnat după 1989 în cazul uciderii disidentului Gheorghe Ursu. Cazul „Bachus” a declanșat o adevărată furtună în România, 284 de persoane fiind cercetate și închise la finalizarea anchetetei. Au căzut capete înalte, miniștri, secretari de partid, judecători, notari, funcționari, Ceaușescu delegându-l personal pe Ion Dincă să conducă operațiunea și să nu ierte pe nimeni. (Acest înalt activist de partid, renumit pentru duritatea lui, era cunoscut în epocă drept „Dincă-Te-Leagă”!)
Afacerea lui Gheorghe Ştefănescu, botezat post-mortem – în filmul lui Geo Saizescu – „Bachus“, a început în 1971 în depozitul său de vinuri de pe Calea Griviţei, undeva la intersecţia cu Şoseaua Nicolae Titulescu. Cuvântul-cheie al acestor ani este cupaj. Concret, potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada amintită Ştefănescu a amestecat vin de 7 lei litrul, cu vin de 9 lei litrul, pe care l-a vândut la preţul de 9 lei litrul. De asemenea, vinul de 9 lei a fost amestecat cu cel de 12 lei litrul şi vândut la preţul din urmă. Ştefănescu a preferat să se aprovizioneze cu cantităţi mult mai mari de vinuri inferioare, 138 de vagoane de vin la preţul de 7 lei litrul şi 24 de vagoane de vin cu 9 lei litrul, pe când la vinul de 12 lei litrul s-a aprovizionat în toată această perioadă doar cu 8 vagoane. Plusul obţinuta fost însuşit în întregime de acesta, printr-o organizare abilă a întregului sistem. „Bachus” ţinea personal evidenţa , repartiza vânzătorii prin rotaţie, ca să nu cunoască valoarea încasărilor zilnice, iar, pentru a-i determina să nu vorbească, le dădea, la anumite intervale de timp şi de Sărbători, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, cantităţi de vin, dar şi alimente.
Acţiunea de prindere a lui Ştefănescu a purtat numele de cod „Fermitatea ’78″.
Ștefănescu n-a fost, însă, primul gestionar condamnat la moarte în timpul regimului communist…
Mai multe asemenea poveşti poţi citi în cartea "Uimitorii escroci bucureșteni și victimele lor faimoase", de Dan-Silviu Boerescu, care apare miercuri, 11 octombrie, împreună cu Jurnalul Naţional.