Jurnalul.ro Ştiri Locale Ce au găsit polițiștii în apartamentul în care se ascundea ucigașul din Oradea

Ce au găsit polițiștii în apartamentul în care se ascundea ucigașul din Oradea

Poliţia Română a anunţat că Adrian Hladii a fost găsit, la trei zile după ce a împuşcat un tânăr şi a ucis-o pe Dalia Duca, o tânără fiică a unui fost poliţist, însă s-a aruncat de la etaj, înainte ca poliţiştii să pună mâna pe el. Oficiali din rândul anchetatorilor au declarat,că ucigaşul a fost identificat într-un apartament, situat la etajul al patrulea al unui bloc, din municipiul Oradea.

 Poliţiştii au căutat cu atenţie orice detalii, scotocind şi prin gunoaie, însă, din câte se pare, arma folosită la uciderea tinerei nu a fost găsită momentan. În faţa blocului din care s-a aruncat Adrian Hladii s-au adunat şi cunoscuţi şi membri ai familiei acestuia şi ai soţiei lui, care se află în apartamentul pe care cuplul îl folosea. Soţia lui Hladii, care s-a întors în România după evenimentele dramatice de miercuri, a apărut la apartamentului după ce soţul ei şi-a pus capăt zilelor, fiind văzută plângând şi strigând.

Poliţiştii au făcut o deescoperire interesantă în apartamentul în care se ascundea bărbatul: la una dintre ferestre se afla amplasată o cameră video de supraveghere, cu obiectivul îndreptat spre exterior. Din câte se pare, interlopul urmărea astfel eventualele mişcări ale forţelor de intervenţie, pentru a putea acţiona în consecinţă. Apartamentul în care se ascundea interlopul figurează pe numele mamei sale, dar este practic locuinţa pe care o folosea Adrian Hladii în permanenţă când se afla în ţară. Mai mulţi prieteni ai Daliei s-au adunat la faţa locului. Spun că nu sunt mulţumiţi că acesta a murit, fiindcă ar fi trebuit să sufere pentru ce a făcut. Oamenii se declară revoltaţi de faptul că interlopul se ascundea în propriul lui apartament, în Oradea. Părinţii tinerei au aflat şi ei de moartea lui Hladii, adaugă cei de la ebihoreanul.ro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri