Nu știu dacă realizați, dar impunerile fiscale au fost create pentru a satisface cheltuieli publice corespunzătoare și e necesar să se întoarcă sub formă de bunuri publice. De pildă, cu taxa pe locuință s-ar putea achita diverse costuri generate de aceasta, cum ar fi, de pildă, strângerea gunoaielor menajere produse. Asta fiindcă dacă unui venit încasat nu-i corespunde transparent o cheltuială aferentă, atunci respectivele impuneri se pot numi biruri. Ca în vremea dominației turcești, când se încasau fără a se oferi nimic în schimb. Să ne găsim oare într-o secvență similară și dacă există baroni cu pretenții de elită politică și timpurile seamănă cu cele medievale? Iar dacă se măresc taxele în loc să se recurgă la șomaj în primării supradimensionate cu personal înseamnă că oamenii de încredere ai „nobilimii” sunt imposibil de disponibilizat?
Ca să reiau, dacă taxele pe proprietate cresc cu circa 50%, trebuie să se ofere o cantitate mai mare de bunuri publice legate de proprietate. Se poate întâmpla ca respectivele bunuri să se scumpească şi mărirea să aibă o justificare. Da, însă preţurile de consum au avansat cu doar 15% şi la fel şi cele din întreaga economie relevate de deflatorul PIB. Specific, deflatorii corespunzători administraţiei publice au avansat cu doar 6%. De unde 50%?! Doar preţurile producţiei industriale au crescut atât de mult, ca urmare a scumpirii fără precedent a energiei. Însă taxele locale nu se pot raporta la asta, mai ales că în anii anteriori s-au indexat cu inflaţia uzuală, la consumator, cea de 15%, nu de 50%!
Şi ar mai fi un aspect, se spune că la noi, la români, impozitele sunt reduse faţă de Occident şi taxele pe proprietate se plasează la un nivel derizoriu. Bine, dar cât loc e în venitul disponibil în România şi cât în Germania, de exemplu? La nivelul familiilor, cheltuielile cu impozitele şi mâncare reprezintă deja mai mult de jumătate din total, nivel care tinde spre două treimi la gospodăriile de salariaţi!
Iar dacă discutăm de impozitarea proprietăţii, vorbim nu doar de case, ci şi de maşini. Oare de ce automobilele clasice sunt taxate altfel decât cele electrice?
Atunci când se pune problema impozitării autovehiculelor prin intermediul unor agenți fiscali privați, RCA, sau direct de către stat, taxele locale, se observă cum e încălcat principiul echității. În România, maşinile sunt taxate public și privat în funcție de cilindree și de puterea motorului. Adică, mașinile pe benzină și motorină, după numărul de centimetri cubi, iar cele electrice, după cel de kilowați. În documentele auto însă, la autoturismele clasice apare la puterea motorului și numărul de kw. Nu e echitabil oare ca taxarea să funcționeze după același principiu? Ca să luăm un exemplu la întâmplare, două mașini de 1.560 cmc, pentru care se achită același nivel de RCA și taxe locale, pot avea o putere de 66, respectiv 80 kw!
Şi la nivelul automobilelor clasice se mai observă încă o aberaţie. Guvernul Boc a decis, la vremea sa, că se pot suprataxa temporar „mașinile puternice” astfel încât posesorul „socialului” ARO 240 să plătească la fel precum cel al unui Porsche Cayenne. Ajungem însă în zilele noastre, ca să se adeverească spusele lui Milton Friedman: Nimic nu e aşa permanent ca un program guvernamental temporar! Şi pentru a ne conştientiza că averea, afișată de aceste mașini, era deja suprataxată, înainte de pregătita supraimpozitare a proprietăţii şi că la fel ca pe timpul lui Ceauşescu, cine n-are casă și maşină n-are probleme.