Jurnalul.ro Cultură Carte Ce citesc copiii în vacanță

Ce citesc copiii în vacanță

de Maria Coman    |   

După o perioadă complicată, e momentul să îi lăsăm pe copii să se bucure de cărți cu adevărat. Nu cărți de școală, ci cărți pentru ei, pentru imaginația lor și pentru bucuria lor.

 

Păsările dintr-o bună zi (Sally J Pla) este o poveste despre o călătorie autentică și amuzantă, care ne arată că până și o persoană fără simțăminte poate fi uneori răvășită de un miracol. CHARLIE NU VREA SĂ SE ÎNTÂMPLE NIMIC COMPLICAT ȘI NEPREVĂZUT ÎN VIAȚA SA. Camera lui Charlie e curată, caietele și creioanele stau aliniate frumos, iar el se simte bine și în siguranță urmându-și neabătut obiceiurile. Dar această viață perfect organizată este dată peste cap de când tatăl lui Charlie, reporter de război, s-a întors rănit din Afganistan. Când doctorii decid că tatăl său trebuie mutat într-un spital din Virginia, Charlie, care este pasionat de păsări, acceptă să plece într-o lungă și solicitantă călătorie. Urăște călătoriile, dar știe că uneori e mai bine să zboare alături de stol, chiar când stolul e format din frații săi gemeni, obraznici și agitați, o soră mai mare, adolescentă, care e tot timpul cu ochii după băieți, și, apărută ca din senin, o ciudată care poartă o perucă liliachie.

 

Orașe de hârtie (John Green) Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viaţa lui Quentin. În toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo.

Numai că fata dispare iar. De data aceasta, definitiv. Margo, fata visurilor care a fost întotdeauna o enigmă, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găseşte nimic altceva decât indicii… lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.

 

Dacă aceasta ar fi o poveste (Beth Turley)   Hannah, o fetiță în vârstă de 10 ani, ține piept hărțuirii de la școală și problemelor de acasă prin puterea poveștilor, în această emoționantă și sinceră carte de debut. Nu e o poveste, ci viața reală, viața lui Hannah Geller, o fată de 10 ani, singura din clasa a cincea care are coșuri roșii mărunte pe față și gânduri triste ce nu-i dau pace și care lasă monede cu fața în sus peste tot pe unde apucă, pentru a le aduce altora noroc. Și care, de asemenea, descoperă magia în cele mai puțin obișnuite locuri. Bullyingul e un fenomen despre care la noi se vorbește încă mult prea puțin. Nu știm nici noi, ca părinți, să îl gestionăm, nici profesorii și, evident, nici copiii.

 

Băiatul și gândacul magic (M G Leonard) Primul volum al unei trilogii care aduce în prim-plan un băieţel foarte isteţ şi nişte gândaci deosebit de inteligenţi. Aventură, umor, ştiinţă, toate la un loc într-o poveste care îi va amuza pe micuţii cititori. Atunci când tatăl lui Darkus Cuttle dispare fără urmă şi încă dintr-o cameră încuiată, puştiul se mută la unchiul Max şi la doi paşi de Humphrey şi Pickering, cei doi verişori trăsniţi năpădiţi de gândaci.

Curând, Darkus descoperă că insectele din vecini nu sunt deloc obişnuite, dimpotrivă, sunt foarte prietenoase şi inteligente. Din păcate, sunt şi în pericol de moarte. Asta, pentru că Lucretia Cutter, un personaj malefic, le-a pus gând rău. De altfel, tot ea este responsabilă şi pentru dispariţia tatălui lui Darkus. Puştiul şi prietenii lui neobişnuiţi îşi vor uni forţele pentru a o distruge pe Lucretia şi a-l elibera pe prizonier.

 

Cea mai trăsnită noapte ever (Dave Barry) Wyatt Palmer este acum în clasa a IX-a, nu este cu nimic diferit de ceilalți elevi și speră să se integreze în noul colectiv sau măcar să nu fie marginalizat. Problemele apar când Matt Diaz, prietenul cel mai bun al lui Wyatt, dar și un mare idiot, hotărăște să vină la liceu cu dihorul său, Frank. Cu doar un an în urmă, Wyatt Palmer a fost eroul școlii gimnaziale la care învăța, demascând planurile împotriva președintelui Statelor Unite ale Americii. Acum, Wyatt și prietenii săi sunt elevi la Liceul Coral Cove—patria Scoicilor Bătăioase—iar Wyatt nu mai este erou, ci doar un elev pricăjit. În urma unui șir de întâmplări nefericite, Frank ajunge în mâinile fraților Bevin, cei mai simpatizați băieți de la Coral Cove, dar și cei mai ticăloși, după cum urmează să descopere Matt. Wyatt și prietenul său pun la cale un plan ca să-l recupereze pe Frank și pătrund pe furiș în vila de pe malul apei a familiei Bevin, unde băieții descoperă un secret întunecat și mortal. Atunci Wyatt află că există situații mai neplăcute decât să nu fie simpatizat la liceu. Mult mai neplăcute.

 

George și miraculosul său medicament (Roald Dahl) Într-o zi, George rămâne singur acasă cu bunica lui, o zgripțuroaică îngrozitoare, care nu-i zâmbește și nu se joacă niciodată cu el. Așa îi vine ideea să facă un medicament miraculos, care s-o transforme pe bunica rea într-una bună. Ori a greșit George dozajul, ori n-a nimerit ingredientele, cert e că bunica începe să crească și să tot crească până când e mai mare decât casa! Ce-o să pățească George până când se întorc părinții și ce o să se întâmple cu bunica? Aflăm, cu siguranță, la finalul uneia dintre minunatele povești ale lui Roald Dahl, unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori pentru copii.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri