Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce programe au magazinele de Anul Nou

Ce programe au magazinele de Anul Nou

de Daniela Ivan    |   

În prima zi a anului viitor, marea majoritate a magazinelor, dar şi a centrelor comerciale vor fi închise, excepţie făcând centrul comercial AFI Cotroceni şi AFI din Ploieşti. Însă zona de restaurante şi de cinematografe va funcţiona în majoritatea mall-urilor.

Lanţurile de magazine vor reveni la program normal pe 2 ianuarie, iar băncile se vor redeschide în a treia zi a anului.

 

Marile lanţuri de magazine au decis să aibă program normal de funcţionare în data de 30 decembrie şi să rămână deschise până la ora 18:00 sau 19:00 în ultima zi a anului.

 

Carrefour. Unităţile grupului vor avea program normal de funcţionare între Crăciun şi Anul Nou, iar pe 31 decembrie casele vor rămâne deschise până la ora 18:00 sau 19:00, în funcţie de magazin. Pe 1 ianuarie, toate unităţile vor fi închise, iar de pe 2 ianuarie se va reintra în programul normal de lucru.

 

Kaufland. Magazinele vor avea un program de funcţionare special. Astfel, pe 31 decembrie, ora deschiderii va varia în funcţie de unitate în intervalul orar 7:00-7:30, iar ora închiderii va fi între orele 16:00 şi 18:00. Pe 1 ianuarie casele vor rămâne închise, iar pe 2 ianuarie vor avea program scurt, de la 9:00-9:30 la 14:00-15:00.

 

Lidl. Sâmbătă, 31 decembrie, toate unităţile grupului vor fi deschise între 8:00 şi 17:00, iar în prima zi a anului magazinele sunt închise. Pe 2 ianuarie magazinele sunt deschise între 9:00 şi 17:00 şi de pe 3 se revine la programul normal.

 

Auchan. Lanţul de hipermarketuri îşi va deschide magazinele la ora 7:00 şi le va închide la ora 18:00 pe 31 decembrie 2016, iar pe 2 ianuarie 2017 vor fi deschise de la 10:00 la ora 22:00. Casele vor rămâne închise în prima zi a anului, cu excepţia unităţii din AFI Cotroceni, care va fi deschisă între 16:00-23:30. Între 26-30 decembrie, majoritatea unităţilor vor fi deschise între orele 08:00-23:00, excepţie fac magazinele din unele mall-uri care vor rămâne funcţionale până la ora 24:00.

 

Metro. Pe 31 decembrie, programul se încheie la ora 16:00, iar pe 1 ianuarie toate magazinele Metro vor fi închise. Pe 2 ianuarie, magazinele vor avea un program scurt, între 8:00 şi 16:00, începând cu 3 ianurie se revine la programul normal.

 

Cora. Toate magazinele vor fi închise pe 1 ianuarie, excepţie făcând magazinul din Ploieşti, care va fi deschis în intervalul orar 14:00-22.00. Pe 31 decembrie, cele mai multe magazine din reţeaua Cora vor fi deschise în intervalul 8.00-18.00. În ziua de 2 ianuarie, casele vor fi deschise începând cu ora 10:00 şi vor avea program până la ora 18:00 sau 22:00, în cazul câtorva magazine.

 

Profi. În prima zi a anului toate cele 500 de magazine din reţeua Profi vor fi închise, însă în 31 decembrie, unităţile vor fi deschise până la orele 18.00 şi, în unele cazuri, până la 19.00, în funcţie de tipul magazinului. Pe 2 ianuarie, magazinele Profi vor fi deschise în intervalul 10.00-18.00.

 

Mega Image. Pe 31 decembrie magazinele se închid la ora 18:00, iar pe 2 ianuarie se va lucra între 10:00-18:00. Excepţie fac magazinele din unele mall-uri care vor avea programul centrului comercial în care funcţionează. Pe 1 ianuarie casele vor rămâne închis.

 

Penny Market. Magazinele sunt deschise până la ora 18:00 pe 31 decembrie. Pe 1 ianuarie sunt închise, iar pe 2 ianuarie casele de marcat sunt deschise între orele 9:00 şi 16:00.  

 

Distracţie şi filme la mall

Mall-urile AFI Cotroceni şi AFI Ploieşti vor fi deschise, ca în fiecare an, pe toată perioada Sărbătorilor de iarnă, atât pe 31 decembrie, cât şi pe 1 şi 2 ianuarie, cu un program de funcţionare special. Totodată, hipermarketul Auchan din AFI Cotroceni va fi deschis de Anul Nou  între 16:00 şi 23:30, astfel încât şi ultimii întârziaţi să poată să-şi facă cumpărăturile.

Pe 1 ianuarie, magazinele, restaurantele, cafenelele şi zonele de distracţie vor fi deschise în cadrul centrului comercial AFI Cotroceni în intervalul 14:00-22:00. Celelalte centre comerciale sunt închise. Totuşi, cinematografele din cadrul tuturor mall-urilor care sunt dotate cu astfel de zone de divertisment vor fi deschise pe 1 ianuarie începând cu ora 13:00 sau, în unele cazuri, începând cu ora 14:00.

 

 

Cum circulă metroul

Trenurile de metrou vor circula pe tot parcursul nopţii dintre ani. "În noaptea de 31 decembrie 2017/1 ianuarie 2018, trenurile de metrou vor circula între orele 00:00-1:00 la un interval de 10 minute şi de la ora 1:00 până la ora 5:00 la un interval de 20 minute”, se arată într-un comunicat al Metrorex. “În zilele de 1 si 2 ianuarie 2018, trenurile vor circula pe toate magistralele, la un interval de 11 minute", mai precizează sursa citată. Şi mijloacele de transport în comun vor funcţiona în noaptea dintre ani.

 

 

ATM-urile vor funcţiona 24 din 24 de ore

Bancherii ne recomandă să ne programăm din timp toate operaţiunile bancare pe care trebuie să le efectuăm în ultimele două zile din 2017 şi în primele două zile ale Anului Nou având în vedere că între 30 decembrie şi 2 ianuarie sunt patru zile nelucrătoare.

Vestea bună este că băncile au luat măsuri ca să asigure alimentarea cu cash a bancomatelor (ATM), a automatelor de schimb valutar (ASV) şi a maşinilor multifuncţionale (MFM) ce vor fi permanent la dispoziția clienților, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Oamenii vor putea face tranzacţii online pe internet banking sau mobile banking, însă tranzacţiile interbancare se vor procesa începând cu data de 3 ianuarie. Call center-urile vor asigura asistenţa permanentă pentru urgenţe carduri, smartMobile sau smartTel.

 

 

Asistenţă medicală de urgenţă

Nouă unităţi medicale din Capitală - spitalele de urgenţă pentru adulţi şi copii - vor asigura asistenţa de urgenţă de Anul Nou (31 decembrie 2017 - 03 ianuarie 2018). Acestea sunt: Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca (tel: 021/599.23.00), Spitalul Universitar de Urgenţă (tel: 021.318.05.22), Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon (tel: 021/255.40.90), Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan (tel:021/334.51.90), Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni (tel:021/334.30.27), Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri (tel: 021/224.09.47), Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice (tel 021/319.27.53), Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” (tel: 021/316.93.66) şi Spitalul Clinic de Urgenţă Copii M.S. Curie (tel: 021/460.30.26; 021/460.42.60).

Şi DSPMB va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din str. Spiru Haret nr. 14, Sector 1. De asemenea, Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti va avea program normal de lucru şi, în această perioadă, va elibera certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. În toată ţara, solicitările populaţiei vor fi preluate la apelul de urgenţă 112.

 

Subiecte în articol: program magazine de sarbatori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri