Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ce spun procurorii după audierea falsului chirurg italian

Ce spun procurorii după audierea falsului chirurg italian

Falsul medic italian reţinut miercuri aseară pentru că ar fi făcut operaţii estetice fără să aibă dreptul a fost adus la Parchet, pentru noi audieri.

„A efectuat activități specifice unui medic plastician, fără a avea drept de practică pe terirotiul țării. Cetățeanul italian a indus în eroare mai multe persoane vătămate, cu privire la calitatea sa de medic, efectuând acte medicale asupra acestora. La acest moment, procurorul de caz apreciază cu privire luarea unei măsuri preventive”, au fost primele declarații de la Parchet, după audierilea falsului medic. 

Când a fost prins, Matteo Politici, medicul impostor, le-a spus amnchetatorilor că nu a încercat să fugă din ţară, ci că ar fi încercat să ajungă la o întâlnire de afaceri la Budapesta.

Între timp, scandalul legat de actele de studii ale chirurgului cu opt clase pune pe jar autorităţile care încearcă acum să explice cum de a fost posibil ca italianul să opereze timp de un an în spitalele din România.

Până acum, nicio persoană vătămată nu a depus plângere împotriva lui Matteo Politi. Antena 3

Subiecte în articol: Matteo Politici
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri