Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune Alexandru Rafila despre purtarea măștii de protecție anti COVID-19

Ce spune Alexandru Rafila despre purtarea măștii de protecție anti COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, recomandă în continuare masca de protecție anti COVID-29, în pofida deciziei CCR care a decis că obligativitatea purtării acesteia în spațiile deschise este neconstituțională. 

"Eu vă încurajez să purtaţi masca în continuare până când ştiu sigur că situaţia din spitale a ajuns la normalitate şi practic transmiterea comunitară se opreşte în România. Este o recomandare şi cred că recomandările specialiştilor ar trebui să fie mai puternice în argumentaţie decât dezbaterile pe baza unei prevederi legată de o ordonanţă şi constituţionalitatea ei", a spus demnitarul. 

Totodată, acesta îndeamnă populația să fie precaută. 
"Este discuţia aceasta legată de constituţionalitatea unei ordonanţe de urgenţă, constituţionalitatea şi o problemă formală dacă vreţi de procedură nu au legătură cu sănătatea publică. Trebuie toţi să fim conştienţi, să încercăm să limităm transmiterea bolii, să ne protejăm pe noi şi pe cei apropiaţi şi lucrul acesta ne va duce cât mai repede la normalitate", a explicat Rafila.

El nu s-a pronunțat asupra datei de  renunțare a restricțiilor. 

 

Subiecte în articol: alexandru rafila
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri