În ultimii ani, schimbările purtătorilor de cuvânt au fost relativ frecvente, iar exemplul cel mai clar este la Guvern. Actualul purtător de cuvânt, Dan Suciu, a fost numit de către Dacian Cioloş şi este, deocamdată, singurul care a ocupat acest post sub două guverne diferite. Prima dată el a fost numit de către Mihai-Răzvan Ungureanu, însă mandatul său a fost la fel de scurt ca şi cel al şefului său, 100 de zile. Anterior, Suciu se ilustrase ca jurnalist în presa cu profil economic, iar CV-ul din domeniu l-a determinat pe Cioloş să-l recheme la Palatul Victoria într-un moment în care jurnalistul era purtător de cuvânt la Banca Naţională. În primul Guvern Ponta, purtător de cuvânt a fost jurnalistul Andrei Zaharescu, care a preferat să abandoneze postul după un an şi jumătate pentru cel de consul la Cape Town. Aşa că în septembrie 2013, Ponta a decis să rupă cu tradiţia foştilor jurnalişti numiţi ca purtători de cuvânt alegându-l pe Mirel Palada, de meserie sociolog. Alegerea nu a fost prea inspirată întrucât acesta a reuşit să se facă antipatizat de o mare parte a ziariştilor acrediţaţi la Guvern.
Paharul s-a umplut în urma unei postări de pe Facebook a lui Palada, în care povestea cum blochează postările unor jurnalişti. „Uite aşa mai frigem nişte purceluşi antiguvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este. Ce plăcere să-l execut electric! Câtă îndemânare, am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci antiguvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi”, scria Palada, iar de la postarea asta i s-a tras demiterea în septembrie 2014, fiind înlocuit cu varianta mai prudentă a lui Corneliu Calotă, vechi jurnalist la televiziunea publică.
Un caz singular
La Administraţia Prezidenţială nu s-au făcut derogări de la experienţa în jurnalism. Chiar dacă schimbările au fost frecvente. Adriana Săftoiu a devenit primul purtător de cuvânt al lui Traian Bă- sescu cu o experienţă vastă şi nu doar în p r e s ă . Săftoiu a fost purtătoarea d e c u - v â n t a premierului Radu Vasile, iar în 2001-2004 a fost şefa biroului de comunicare al PD. Astfel, Săftoiu a bifat Guvernul, Preşedinţia şi un partid politic, un caz unic în comunicarea politică de la noi. Ruptura de Băsescu a survenit în 2007, fiind înlocuită de Valeriu Turcan, fost jurnalist la BBC. Cei doi au avut în comun o relaţie tensionată cu Elena Udrea. Finalmente, Udrea a reuşit să impună la Cotroceni un purtător de cuvânt pe placul său, anume Bogdan Oprea, ce a fost adus, în mai 2012, de pe acelaşi post, dar din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ce fusese condus de către Udrea.
Un post cu perspective
O cu totul altă paradigmă o întâlnim la partidele politice. La PNL, postul a fost socotit dintotdeauna unul foarte important, chiar dacă nu au fost folosiţi jurnalişti de profesie. De-a lungul timpului, de comunicarea cu presa s-au ocupat Călin Popescu Tăriceanu şi Eugen Nicolăescu, ambii cu o carieră guvernamentală îndelungată în spate. Mai nou, au fost numiţi politicieni mai tineri, însă postul este o rampă de lansare importantă. Alina Gorghiu a devenit preşedinte PNL din postura de purtător de cuvânt, iar Ionuţ Stroe, succesorul ei, are motive să spere la o carieră politică strălucită. Există precedente şi la PSD, unde Titus Corlăţean a fost purtător de cuvânt în perioada lui Adrian Năstase şi care a devenit apoi senator, preşedinte de comisie şi ministru. Mai nou, postul a fost ocupat de Dan Şova, ce a gafat grav cu o remarcă legată de Holocaust.
După europarlamentarul Cătălin Ivan, conducerea PSD a preferat-o pe senatoarea Gabriela Firea, jurnalist de televiziune cu multă experien ţ ă , însă ma ndatul acesteia a fost scurtat din cauza naşterii unui copil. Ulterior, postul a fost preluat de Gabriela Podaşcă.
Probabil cel mai slab comunicator politic a fost Liviu Negoiţă, numit în septembrie 2008 purtător de cuvânt al PDL, calitate din care a ţinut vreo două-trei conferinţe de presă şi cam atât, fiind şi greu de găsit la telefon.
Adriana Săftoiu a fost purtătoarea de cuvânt a unui prim-ministru, a unui președinte și de două ori a unui partid