Cei doi bărbaţi care au furat, luni dimineaţă, 500.000 de lei dintr-un autoturism din Brăila, spărgând geamul autoturismului cu tocul unui pistol, au fost prinşi pe o stradă din municipiul Galaţi şi reţinuţi, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, inspector Laura Belciugan.
"Cei doi autori ai furtului au fost găsiţi şi reţinuţi pentru 24 de ore. Aceştia au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila, urmând să fie prezentaţi astăzi (marţi n.r.) cu propunere de arestare preventivă. Ei au fost identificaţi şi prinşi pe raza municipiului Galaţi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Galaţi", a declarat Laura Belciugan.
Scena furtului a fost înregistrată de o cameră de supraveghere, iar pe imagini se observă cum doi bărbaţi se îndreaptă în fugă spre un autoturism staţionat pe o stradă din cartierul Lacu-Dulce, îi sparg geamul din spate, iau două genţi, iar apoi se duc către o altă maşină cu care pleacă.
Geamul autoturismului de unde au fost furaţi 500.000 de lei a fost spart cu tocul unui pistol, la faţa locului fiind găsite şi trei cartuşe nepercutate.
''Incidentul a fost anunţat la numărul 112. Persoana a reclamat faptul că din maşina parcată pe o stradă din Brăila a dispărut suma de 500.000 de lei. Geamul maşinii a fost spart. La faţa locului au fost găsite trei cartuşe neletale nepercutate", a spus Laura Belciugan.
Proprietarul banilor este un om de afaceri care are o firmă de distribuţie ţigări, iar banii furaţi reprezentau încasările firmei. AGERPRES