Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Cel mai mare șantier naval din Europa, amenințat cu insolvența. Datorii URIAȘE și sute de salariați în pragul șomajului

Cel mai mare șantier naval din Europa, amenințat cu insolvența. Datorii URIAȘE și sute de salariați în pragul șomajului

de Redacția Jurnalul    |   

Cel mai mare șantier naval din Europa are datorii uriașe și riscă să intre în insolvență. Statul român caută parteneri pentru a menține activitatea și a păstra locurile de muncă ale angajaților.

Ministrul Energiei, Radu Miruță, precizează că Șantierul Naval Mangalia are datorii de 27 de milioane de euro și aproape 800 de angajați care riscă să fie disponibilizați.

'Șantierul Naval Mangalia este un exemplu al statului român unde există o platformă funcțională. Statul român are multe foste fabrici prin care au crescut buruienele și care nu mai prea valorează pentru că au fost lăsate intenționat să ajungă în situația asta.

Șantierul Naval Mangalia e cel mai mare șantier, cu o capacitate de dimensiuni impresionante, din Europa. Acolo se pot construi nave.

Acolo a fost un parteneriat între statul român și o companie privată, care s-a desfășurat în dezinteresul statului român.

Datoriile depășesc valoarea șantierului

S-au adunat niște datorii de vreo 27 de milioane de euro, având în vedere că datoriile astea par că sunt mai mari decât valoarea în sine a șantierului.

Și mă uit cu ochii îndurerați la faptul că nu pot lăsa un șantier care produce și construiește nave, care are oameni pricepuți și toată infrastructura tehnică, să ajungă în situația asta de insolvență și faliment.

Încercăm să găsim parteneri, pentru că acolo se pot construi în continuare nave', a declarat demnitarul.

Anterior, Șantierul Navala Mangalia a fost concesionat de compania olandeză Damen Shipyards. Statul român a acuzat firma ca a adus inteneționat șantierul în faliment prin tranzacții ilegale care se ridică la circa 55 de milioane de euro care ar fi fost direcționate către propriile filiale. potrivit profit.ro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri