Când statul prioritizează capturarea veniturilor în detrimentul vitalității economice, creează un cerc vicios în care povara regimului fiscal și suprataxarea frânează creșterea economică, limitând astfel baza de impozitare viitoare și forțându-se astfel să impună și mai multe taxe pentru a acoperi deficitele tot de el create. Acest ciclu generează nu doar stagnare, ci și resentimente, pe măsură ce cetățenii și agenții economici productivi resimt povara taxelor crescute, randamentul scăzut al serviciilor guvernamentale și pierderea autonomiei economice.
Mai adaug că lăcomia fiscală poate avea consecințe nefaste asupra marilor proiecte de investiții, care sunt esențiale pentru dezvoltarea economică și socială a unei țări. Supraimpozitarea, deși poate părea o soluție rapidă pentru a acoperi deficitele bugetare, descurajează investițiile pe termen lung. Investitorii, fie ei locali sau internaționali, sunt atrași de stabilitatea fiscală și de predictibilitatea mediului de afaceri. Atunci când guvernele impun taxe și impozite excesive, investitorii devin reticenți să își plaseze capitalul în astfel de economii. Iar proiectele esențiale pentru dezvoltarea economică și socială a unei țări pot fi amânate sau chiar abandonate.
Acest mod lacom de a guverna este fundamental greșit. În loc să cultive o economie care produce bogăție și oportunități pentru cetățeni, statul se rezumă la a fi doar un mecanism de extragere a resurselor. Când obiectivul principal al statului este capturarea veniturilor, inovația și productivitatea - elementele esențiale ale unei economii prospere - sunt sufocate sub povara impozitării excesive și a reglementărilor. Rezultatul? O economie înghețată, care nu poate ține pasul cu cerințele care îi sunt impuse, o economie deasupra căreia statul își asumă doar rolul de autoconservare, renunțând la rolul de serviciu în slujba economiei reale.
Dar statul nu ar trebui să existe doar pentru a se finanța pe sine; sensul statului (într-o societate democratică, normală) e să existe pentru a susține un mediu în care indivizii, afacerile și comunitățile pot prospera. O societate cu adevărat prosperă este una în care statul servește economia, și nu invers. Asta înseamnă să genereze politici care prioritizează creșterea și productivitatea în locul colectării de taxe. Prin crearea condițiilor care permit afacerilor să se extindă, să inoveze și să creeze locuri de muncă, statul generează în mod natural o bază de impozitare robustă și în creștere. Cu alte cuvinte, o economie puternică este un val în creștere care ridică toate bărcile ce plutesc pe el - inclusiv finanțele statului.
Când statul trece de la maximizarea veniturilor la stimularea creșterii și aplică politici economice ce reduc impozitele, simplifică reglementările și prioritizează investițiile în infrastructură, educație și avans tehnologic, abia atunci lasă cetățenii să prospere și în plus își asigură și sustenabilitatea pe termen lung, deoarece o economie puternică va genera suficient venit fiscal pentru a susține serviciile publice esențiale.
Când scapă din cercul vicios al lăcomiei fiscale și concepe politici care încurajează investițiile, antreprenoriatul și crearea de locuri de muncă, statul ajunge să guverneze o țară în care economia devine motorul, nu pasagerul politicii publice.