Întâi de toate, tainele risipite ale termenului Cesianu (cu etnologul Gheorghiță Ciocioi în fruntea explicațiilor): „Cesianu este un nume pe care bucureștenii, în anii de pe urmă, îl întâlnesc tot mai des în centrul urbei: Casa Filipescu-Cesianu (Muzeul vârstelor), Palatul Cesianu-Racoviță
(Artmark), Casa Cesianu-Victoria (fosta sală Victoria a Teatrului Constantin Tănase, fostă legație germană etc). Terenul și parte din clădirea Academiei Române au aparținut și ele familiei Cesianu. Satul Cezieni, Olt, a primit, de asemenea, acest nume (moșia și vechiul sat se numeau
anterior Corlătești) de la neamul Cezienilor.”
În numele proconsulului roman pentru Dacia…
De unde numele dat? „Când oltenii vor să demonstreze latinitatea neamului românesc, nu-i de joacă... Stănuţă Jianu, pitar şi serdar, e cel care şi-a schimbat întâi numele în Cesianu/Cezianu, dând astfel naştere familiei Cesianu. Motivul? Descoperirea pe moșia Jienilor din Oltenia
(Grojdibodu, lângă Dunăre), în 1842, a unei plăci cu numele proconsulului roman pentru Dacia, Plautius Cesianus/Caesianus. Aceasta va fi trimisă împăratului Napoleon al III-lea, ca o dovadă limpede a latinităţii neamului-frate din Răsăritul Europei (ajunsă apoi la muzeul din Saint-
Germain-en-Laye). Desigur, povestea ar fi una lungă, deputații/politicienii Cesianu scriind, în scurtă vreme, istorie la București (case, demnități publice etc.). În numele «Olteniei, eterna Terra Nova» de la jumătatea veacului al XIX-lea... În tălmăcire din latină - pe lângă numele
nobilei familii romane: caesius/caesium - gri-albăstrui/verzui; mai nou, cesiu (element chimic). Așadar, de luat aminte nu doar la lupoaica romană din centrul cetății lui Bucur, ci și la palatele Cesienilor”.
Palavre
Tot din zona Olteniei - Farfara: „Este, da, un nume știut mai ales în Oltenia, alături de Fârfăreanu, Fârfărea. Farfara este numele purtat înainte de căsătorie de Zoe (Zinca) Golescu (1792-1879), fiica lui Alexandru Farfara, căsătorită cu Dinicu Golescu (1777-1830). La sud de Dunăre, Farfarata, Farfarov, Farforov sunt de asemenea nume de familie. Numele provine dintr- o poreclă turcească, larg răspândită în Balcani: farfara - palavragiu, om neserios, care poartă vorba încoace și încolo, lăudăros. Turcii au împrumutat termenul dat fie din arabă, fie din italiană (unde are un înțeles oarecum apropiat). - De altfel, termenul fanfaron, în franceză, a fost luat din spaniolă - fanfarrón; intrat în această de pe urmă limbă din arabă, unde avea sensul de guraliv. Că boierii olteni au numit neamul Farfara astfel, pare cumva de mirare pentru această provincie. Va fi făcut ceva ieșit din comun pentru a-și merita numele.”
Vultur (turcesc) în Gorj
Din nou seve oltene - Cartianu: „Nume provenind din zona Olteniei. Ajuns, de aici, și în Moldova și Muntenia. Luat după satul Cartiu (comuna Turcinești, Gorj). În așezarea gorjeană, există o vestită culă, a boierilor Cartieni («din Cartiu»). Numele de Cartiu «se trage» de la râul Cartu
(Cartiul/Carteul, Cartaul) din apropiere. La origine, un cuvânt turcic, intrat în slavă și bulgară - iar din aceste limbi în română: kartal - vultur. De altfel, multe din râurile și localitățile gorjene din apropiere poartă nume legate de animale, plante, copaci ori păsări: Capra, Hurezi, Cerbu,
Măcriș, Mohoru, Păiuș, Nucilor, Mioarele, Păltinei, Alunul, Lupoaia etc.” Un infanterist celest Alt nume, unul cu rezonanțe elene - Fandarac: „În trecut, la noi, și Făndărac. Provenit din termenul grecesc «fandaros» (Φαντάρος) - infanterist, soldat. Infanteria, în greacă, din secolul
al XVI-lea mai ales, va fi numită «Fandaria» (Φανταρία). Fandaracul era, așadar, membru al acestui corp militar. Păstrat pentru puțină vreme la noi pentru infanterist. Dialectal, în bulgară (ținutul șop, regiunea Mezdra și sudul Basarabiei): fandarac (фандарак) - caier de nori care
«mărșăluiește» pe cer. Un «infanterist» celest...”.
Fiu de cățea
În completare, un termen de origine persană - oropsit: „Cu sensul de copil părăsit, fără familie, neîngrijit; asuprit, sărman, prăpădit, prigonit, urgisit, bătut de soartă etc. Termen de origine persană (ruspī), intrat în română pe filieră turcă. Orospu (tc.) - prostituată, femeie (măritată, ori
care a fost măritată) care desfrânează, făcând ca asupra copiilor ei să fie așezată o adevărată pecete, aceștia fiind respinși de societate. Printre primele consemnări ale termenului dat în turcă: Ki bu rūspī-zādeyi kim büyütdi? (Cine a crescut pe acest fiu de desfrânată/copil oropsit?
[Fahrî (şair), Hüsrev ü Şirin terc., 1367]. În Meninski, Thesaurus, 1680: oruspī - desfrânată. În turca balcanică, pe lângă orospu, și oropsu - desfrânată. Preluat în română ca oropsî/t. Folosit în expresia «fiu/copil (çocuğu, tc.) de desfrânată/cățea» la turci, bulgari, români. Orospia
(dialectal, oropsia, uruspia), bg. - femeie desfrânată.”
Sub loviturile soartei
Mai departe, cuvântul „izbeliște”: „Cu înțelesul de a lăsa la voia întâmplării, a părăsi, a uita de ceva. Din verbul slav izbi/izbia. Cu înțelesul cunoscut și în limba română: a izbi, a lovi, sub ploaia unor lovituri. Izbi/Izbiti/Izbia (sl.) provin din biti/bia - a bate. Prepoziția iz are sensul de
îndepărtare de subiect/care pleacă de la cineva, dar și de plinătate în cazul multor verbe. Astfel, a bate capătă sensul de distrugere, lovitură puternică, nimicire. Izbeliște - expus tuturor loviturilor soartei.”
Ianuarie, luna zeului cu două fețe
Kalendae/ calendae Ianuariae: 1 ianuarie, ziua dedicată lui Ianus - de aici, Ianuarius = „luna lui Ianus” (Iani mensis), zeul cu orientare binară - biformis („cu două chipuri”), biceps („cu obraz îndoit”, „cu două fețe”), bifrons („cu două frunți”), geminus („cu două capete”) -, care închidea
vechiul an și-l deschidea pe cel nou, privind, cum scrie eruditul Macrobius (sec. V), „și înapoi - apusul anului încheiat -, și înainte - zorii anului ce se înfiripă”.
Cuvinte de bun augur
„Această zi avea un caracter oarecum ciudat, pentru că, deși, după învățatul bizantin Ioannes Lydus (sec. VI), romanii o considerau ziua cea mai venerată («sebasmiotate»), nu era, totuși, una de sărbătoare, religioasă, consacrată divinului («dies feriae»), ci de activitate - se muncea,
se administra justiția, iar consulii intrau în funcție (din 153 î.H.). Acest lucru se datora faptului că romanii făceau distincție între anul civil, politic, și cel liturgic: anul nu putea debuta sub semnul inacțiunii, al odihnei («otium»), ci - așa cum pare să o arate chiar etimologia numelui lui Ianus
(«faptul de a începe o trecere, de a transforma») - al acțiunii, al inițierii unei «afaceri» («negotium») menite să schimbe însăși viața, să fundamenteze viitoarea prosperitate. Tocmai de aceea în această zi romanii observau «omina» - semne considerate purtătoare de
semnificații, adevărate «mesaje» divine spontane (cuvinte auzite sau rostite întâmplător, gesturi și sunete neobișnuite, întâlniri neașteptate cu anumite persoane sau animale ș.a.), care prevesteau ce s-ar putea întâmpla peste an. De asemenea, încă din zorii zilei se făceau urări, se
rosteau cuvinte de bun augur și se îndeplineau gesturi simbolice, pentru ca tot ceea ce începea bine să fie sortit să dureze. În sfârșit, se ofereau daruri (monede, miere, smochine, curmale, dulciuri, rămurele din arbori considerați binefăcători), însoțite de formule augurale.”, remarcau cercetătorii Centrului de Studii Clasice și Creștine al Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
„Stănuţă Jianu, pitar şi serdar, e cel care şi-a schimbat întâi numele în Cesianu/Cezianu, dând astfel naştere familiei Cesianu. Motivul? Descoperirea pe moșia Jienilor din Oltenia, în 1842, a unei plăci cu numele proconsulului roman pentru Dacia, Plautius Cesianus.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În tălmăcire din latină - pe lângă numele nobilei familii romane - Cesianu vine de la caesius/caesium - gri-albăstrui/verzui.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Termenul fanfaron, în franceză, a fost luat din spaniolă - fanfarrón; intrat în această de pe urmă limbă din arabă, unde avea sensul de guraliv.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele Farfara provine dintr-o poreclă turcească, larg răspândită în Balcani: farfara - palavragiu, om neserios, care poartă vorba încoace și încolo, lăudăros.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Multe din râurile și localitățile gorjene poartă nume legate de animale, plante, copaci ori păsări: Capra, Hurezi, Cerbu, Măcriș, Mohoru, Păiuș, Nucilor, Mioarele, Păltinei, Alunul, Lupoaia etc.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog