Jurnalul.ro Sport Fotbal intern CFR Cluj e campioană pentru a cincea oară consecutiv în Liga 1

CFR Cluj e campioană pentru a cincea oară consecutiv în Liga 1

CFR Cluj a devenit campioana Ligii 1 la fotbal masculin, cu o etapă înainte de finalul sezonului, după ce a învins duminică seara pe Universitatea Craiova, cu 2-1. Ardelenii au devenit campioni, după ce cu o zi înainte FCSB a remizat cu FC Voluntari și a ratat șansa de a lupta cu trofeul pe masă.

CFR Cluj scrie istorie în fotbalul românesc, după ce a devenit campioana României a cincea oară consecutiv, performanță unică în ultimele două decenii de fotbal românesc.

Clujenii au început bine meciul de duminică cu oltenii, deschizând scorul în minutul 3, prin Boateng, care a fructificat pasa în fața porții venită de la Debeljuh.

Același Debeljuh a majorat scorul la 2-0, după pauză, în minutul 56. Peste doar 5 minute, oltenii au redus din diferență prin Mateiu (2-1, min. 61).

Ardelenii s-au limitat în ultima jumătate de oră la conservarea scorului și implict asigurarea titlului de campioană pentru a 5-a oară consecutiv.

Dan Petrescu a făcut o serie de schimbări defensive și clujenii au făcut ceea ce au știut cel mai bine, devenind campioni cu o etapă înainte de finalul sezonului.

Medaliile și trofeul de campioană au fost înmânate duminică seara pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în fața fanilor clujeni.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cfr cluj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri