Un sezon special al celui mai iubit show culinar are premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1. Dedicat familiilor, sezonul va pune în lumină și abilitățile la bancul de lucru ale juniorilor, întărind ideea că talentul culinar este moștenire genetică: “Oamenii care sunt atrași de mâncare gătesc cu atât de multă pasiune acasă, încât transmit asta și copiilor”, este de părere chef Florin.
Acest lucru este valabil și în familia Dumitrescu, căci mezinele nu par să stea departe de “joaca” din bucătărie și sunt un ajutor de nădejde în sesiunile de gătit. Ava și Mia au învățat deja cum să facă deserturi cu ingrediente sănătoase, adaptate pentru copii, și chiar participă la pregătirea micului dejun: “În fiecare dimineață, ele bat ouăle pentru omletă. Când avem mai mult timp la dispoziție, pregătim împreună biscuiți și turtă dulce. Pentru noi este deja o tradiție să ne jucăm cu tot felul de forme în bucătărie. Ava este cea mai activă, se implică chiar și când gătește Florin. Stă lângă el, spală fructele, legumele, îi rupe pătrunjelul de pe crenguțe, sau îi curăță usturoi”, a mărturisit Cristina, soția juratului.
În ciuda experienței din bucătărie și a talentului culinar, chef Florin Dumitrescu mărturisește că preparatele cu care le poate cuceri pe cele mici în orice moment al zilei sunt printre cele mai simple: “Dacă ar fi după fetele mele, ar trebui să gătesc doar două rețete. Paste fierte, simple, preferatele celei mici, sau pizza, pentru cea mare”.
Chefi la cuțite, sezonul special dedicat familiilor, schimbă structura echipelor. Formate din câte patru membri, familiile vor participa ca grup în cel mai iubit show culinar, dornice să demonstreze că au ingredientele necesare pentru a obține cuțitul din partea chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Vedete, foști concurenți talentați, juniori pasionați de gătit, sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți își vor încerca norocul în etapa audițiilor. Cei mai talentate familii vor fi alese în taberele celor trei jurați și vor intra în arena culinară Chefi la cuțite, unde au o șansă de a demonstra că au sarea și piperul necesare pentru a ajunge în marea finală și a obține premiul de 10.000 de Euro.
Noul sezon Chefi la cuțite dedicat familiilor are premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1.