Chelsea s-a calificat în finala Europa League la fotbal, joi seara, după ce a învins formaţia germană Eintracht Frankfurt cu scorul de 4-3, la loviturile de departajare, la Londra, în manşa a doua a semifinalelor competiţiei, terminată la egalitate, 1-1, după prelungiri.
Chelsea a obţinut biletul pentru o finală londoneză, cu Arsenal, pe 29 mai, la Baku, Eden Hazard marcând lovitura de departajare decisivă. În tur, scorul a fost 1-1.
Chelsea a deschis scorul pe Stamford Bridge prin Ruben Loftus-Cheek (28), dar Eintracht a restabilit egalitatea după pauză, prin Luka Jovic (49). Formaţia germană a fost mai incisivă în repriza a doua, dar nu a reuşit să marcheze golul victoriei. Eintracht a avut două şanse uriaşe în prelungiri, prrin francezul Haller, dar de fiecare dată un jucător de la Chelsea a respins de pe linia porţii, David Luiz (100), respectiv Zappacosta (105+2).
La loviturile de departajare, Eintracht a condus cu 3-1, dar Hinteregger şi Goncalo Paciencia au ratat, portarul Kepa Arrizabalaga apărând şuturile lor. Pentru Chelsea au transformat Barkley, Jorginho, David Luiz şi Hazard, iar Azpilicueta a ratat. Pentru Eintracht au punctat Haller, Jovic şi de Guzman.
Meciul de pe Stamford Bridge a fost arbitrat de românul Ovidiu Haţegan.
După ce două formaţii engleze s-au calificat în finala Ligii Campionilor, Liverpool şi Tottenham, alte două formaţii din Albion vor juca finala Europa League, Arsenal şi Chelsea.
Chelsea Londra - Eintracht Frankfurt 1-1 (1-0, 1-1), după prelungiri; 4-3 la loviturile de departajare
Au marcat: Ruben Loftus-Cheek (28), respectiv Luka Jovic (49).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Sebastien Haller 0-1 (gol), Ross Barkley 1-1 (gol), Luka Jovic 1-2 (gol), Cesar Azpilicueta 1-2 (ratare - apără Kevin Trapp), Jonathan de Guzman 1-3 (gol), Jorginho 2-3 (gol), Martin Hinteregger 2-3 (ratare - apără Kepa Arrizabalaga), David Luiz 3-3 (gol), Goncalo Paciencia 3-3 (ratare - apără Kepa Arrizabalaga), Eden Hazard 4-3 (gol).
Londra, Stadion Stamford Bridge
Europa League - semifinale (retur)
În tur: 1-1.
Au evoluat echipele:
Chelsea: Kepa Arrizabalaga - Cesar Azpilicueta (căpitan), Andreas Christensen (Davide Zappacosta, 74), David Luiz, Emerson Palmieri - Ruben Loftus-Cheek (Ross Barkley, 86), Jorginho, Mateo Kovacic - Willian (Pedro Rodriguez, 62), Olivier Giroud (Gonzalo Higuain, 96), Eden Hazard. Antrenor: Maurizio Sarri.
Rezerve neutilizate: Willy Caballero - Marcos Alonso, Gary Cahill.
Eintracht: Kevin Trapp - Danny da Costa, David Abraham (căpitan), Martin Hinteregger, Simon Falette - Sebastian Rode (Jonathan de Guzman, 70), Makoto Hasebe - Ante Rebic (Sebastien Haller, 90+3), Mijat Gacinovic (Goncalo Paciencia, 118), Filip Kostic - Luka Jovic. Antrenor: Adolf Huetter.
Rezerve neutilizate: Frederik Roennow - Evan Ndicka, Gelson Fernandes, Timothy Chandler.
Arbitru: Ovidiu Haţegan; arbitri asistenţi: Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe; arbitri adiţionali: Radu Petrescu, Sebastian Colţescu (toţi din România); al patrulea oficial: Pavel Kralovec (Cehia)
Cartonaşe galbene: Falette (39), Rode (40), Kovacic (52), Azpilicueta (82), Abraham (90), de Guzman (90+1), Zappacosta (120+1).
AGERPRES