Jurnalul.ro Sport Fotbal international Chelsea, prima victorie în Premier League

Chelsea, prima victorie în Premier League

de Redacția Jurnalul    |   

Chelsea a reușit duminică să obțină prima victorie în Premier League, după 3 etape, învingând cu 1-0 pe Crystal Palace, într-un meci dominat de la un capăt la celălalt, în care ar fi putut marca cu ușurință mai multe goluri. S-au mulțumit cu reușita lui Kai Havertz din repriza secundă.

Chelsea a început energic, Carney Chukwuemeka și Lewis Hall trimițând mingi periculoase în careu în primele minute. Primele faze au fost dominate de Blues, deși echipei lui Graham Potter i-a fost greu să creeze spații în careu.

Prima ocazie reală a fost creată de Palace prin Michael Olise, a cărui centrare a fost reluată spre poartă de Tyrick Mitchell, blocat în ultima clipă de Kepa.

La scurt timp după aceea, Olise a trimis un șut puternic spre colțul din dreapta lui Kepa, care a intervenit salvator.

La cealată poartă, Guaita nu a fost nici el cruțat, fiind nevoit să facă o paradă pentru a respinge șutul din voleu al lui Thiago Silva.

Înainte de meci, Chelsea a anunțat înregimentarea lui Mykhaylo Mudryk, pentru 100 de milioane de euro.

Havertz a bifat următoarea ocazie de gol, lovitura sa de cap, din centrarea lui Mason Mount trecând peste bară.

Hall nu a reușit apoi să marcheze din unghi din centrarea lui Gallagher.

Spectacolul portarilor a continuat până în ultimul minut al primei reprize, când Kepa a reținut o lovitură de cap excelentă a lui Jeffrey Schlupp.

Kepa a făcut prima paradă din repriza secundă, respingând cu pumnul un șut puternic al lui Wilfried Zaha.

Primul și singurul învins al meciului a fost Guaita, Havertz introducând mingea în poartă în minutul 64 cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Ziyech.

Aubameyang și Havertz au irosit șanse de a dubla avantajul albaștrilor, Palace fiind aproape de a obține un egal pe final, după ce șutul de la distanță a lui Cheick Doucoure a fost respins cu dificultate de Kepa peste bară.

Chelsea ajunge astfel la 28 de puncte, cu care ocupă locul 10 în clasamentul Premier League, în timp ce Crystal palace e pe 12, cu 22 de puncte.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: chelsea premier league
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri