Jurnalul.ro Ştiri Externe China tună, Donald Trump se clatină

China tună, Donald Trump se clatină

de Şerban Mihăilă    |   

După ce a anunțat că este pe cale să ajungă la o înțelegere cu China pentru a diminua efectele devastatoare ale războiului comercial bilateral, președintele Donald Trump și-a sabotat demersurile de împăcare, promulgând o lege de susținere a demonstranților din Hong Kong, care protestează de câteva luni față de politica impusă de Beijing în metropola semiautonomă. Gestul Casei Albe a stârnit furia Chinei, care amenință acum cu represalii.

 

China a amenințat, ieri, că va adopta rapid „contra-măsuri ferme”, după promulgarea, miercuri, de către președintele Trump, a legislației de susținere a manifestanților din Hong Kong, care au ocupat de 6 luni străzile metropolei pentru a cere administrației locale să se distanțeze de măsurile considerate „nedemocratice”, impuse de Beijing în teritoriul semiautonom. Noua legislație, aprobată încă de săptămâna trecută în unanimitate de către Congresul SUA, solicită Departamentului de Stat să verifice anual dacă Hong Kong păstrează suficientă autonomie pentru a justifica statutul comercial special acordat de America și care a ajutat enorm metropola să-și mențină poziția de centru financiar mondial. Legislația mai prevede o serie de sancțiuni în cazul încălcării drepturilor omului și acordă vize pentru SUA cetățenilor din Hong Kong care au fost arestați după ce au participat la manifestații nonviolente. În același timp, este interzis exportul către poliţia din Hong Kong de muniţii utilizate în controlul mulţimilor, precum gaze lacrimogene, spray-uri cu piper, gloanţe de cauciuc şi pistoale cu electroşocuri. Promulgarea acestei legislații de către Trump a provocat o adevărată furtună la Beijing. Această legislație este „o abominaţiune absolută și un act de hegemonie pură, care ascunde intenţii sinistre”, a tunat Ministerul chinez de Externe, într-un comunicat. „SUA ignoră faptele și distorsionează adevărul (…) Această legislație sprijină în mod deschis, cu neruşinare, actele comise împotriva cetăţenilor nevinovaţi, loviţi, răniţi şi arşi (...) de către infractori violenţi, care au încălcat legea și au pus în pericol ordinea socială”, precizează documentul, citat de BBC. „Sfătuim SUA să nu acţioneze arbitrar; în caz contrar, China va contracara cu hotărâre şi toate consecinţele ulterioare vor fi suportate de Statele Unite”, mai arată comunicatul, în condițiile în care diplomaţia chineză l-a avertizat în zadar, anterior, pe preşedintele american să nu promulge legislația, după ce Congresul o aprobase săptămâna trecută, și, de asemenea, să „nu se mai amestece în problemele interne ale Hong Kong-ului şi ale Chinei”.

Forțat de Congres

Trump, care îl consideră „un tip formidabil” pe președintele chinez, Xi Jinping, s-a abținut în toate aceste luni să critice China în legătură cu situația din Hong Kong, încercând să amelioreze tensiunile provocate de războiul comercial bilateral. Cu toate acestea, chiar dacă Trump nu ar fi promulgat noua legislație, votul unanim din Congres pe tema Hong Kong ar fi putut anula efectele opoziției președintelui, iar șeful Casei Albe a vrut, probabil, să evite această situație stânjenitoare. Deocamdată, „înțelegerea apropiată” anunțată recent de Trump pentru încetarea războiului comercial a redevenit o utopie.

China va reacţiona în mod hotărât la acţiunile greşite ale părţii americane, iar SUA vor fi pe deplin responsabile de toate consecinţele.

Ministrul-adjunct chinez de Externe, Le Yucheng

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri