Jurnalul.ro Ştiri Observator Chirurgul Radu Zamfir este noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant

Chirurgul Radu Zamfir este noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant

Medicul chirurg Radu Zamfir este, începând de marţi, director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT). 

Radu Zamfir a făcut parte din echipa medicală care s-a prăbuşit cu avionul, în urmă cu cinci ani, Munţii Apuseni. 

"Începând cu data de 5 martie 2019, dr. Radu Zamfir, medic primar chirurgie generală şi cercetător ştiinţific a fost numit prin Ordin al ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, în funcţia de director executiv la Agenţia Naţională de Transplant (ANT). Cu aceeaşi dată, a fost semnat Ordinul de ministru prin care încetează detaşarea doamnei dr. Anca Mureşan de la Institutul Regional de Gastroenterologie - Hepatologie 'Prof.dr. Octavian Fodor' Cluj în funcţia de director executiv la ANT", informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii. 

Noul director executiv al ANT este doctor în medicină, atestat în chirurgie hepato-bilio-pancreatică şi chirurgie oncologică şi deţine o diplomă europeană de transplant pentru prelevare multiorgan. 

El a fost formator în cadrul unor proiecte europene dedicate transplantului de organe. 

Dr. Radu Zamfir a primit mai multe distincţii, printre care şi o diplomă de excelenţă pentru contribuţia deosebită şi implicarea în dezvoltarea activităţii de transplant hepatic în România. 

Potrivit Ministerului Sănătăţii, printre atribuţiile directorului executiv al ANT se numără reprezentarea agenţiei în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate; aprobarea regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplina tehnologică şi administrativă; acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant; autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării la om; supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate transplantării. AGERPRES

Subiecte în articol: Radu Zamfir
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri