Ministrul spune că educația de calitate depinde de existența, stabilitatea și motivația resursei umane. „Copiii noștri au nevoie să se pregătească cu oameni care își doresc sa facă acest lucru într-un cadru pe care noile legi ale educației îl vor asigura în spiritul unei necesare reforme reale. Acesta este cadrul general în care Guvernul a adoptat vineri, 15 iulie, ordonanța de urgență prin care se permit angajări în sistemul național de învățământ”.
Restricțiile de angajare sunt prevăzute prin OUG 80 până la 31 decembrie 2022 pentru diminuarea cheltuielilor bugetare acolo unde este posibil, subliniază Cîmpeanu. .
Ordonanța de urgență adoptată de Guvern vineri, 15 Iulie, la propunerea Ministerului Educației precizează: „Prin excepție de la prevederile alin.(1), prin memorandum inițiat de Ministerul Educației și aprobat în ședință de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare și nedidactice, precum și a funcțiilor de conducere, vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ”. Ministerul Educației este în proces de analiză a solicitărilor motivate de asigurare a resursei umane în educație.
Sunt absolvenți de învățământ superior (promoția 2022) care doresc să se îndrepte către o carieră didactică. Mulți dintre aceștia nu au reușit sa finalizeze procedurile pentru înscrierea la concurs până acum. Ar fi, oare, mai bine să rămână până anul viitor fără un loc de muncă în condițiile în care este nevoie de profesori în școlile românești?, întreabă retoric Cîmpeanu, care sublinază și faptul că titularizarea (angajarea pe durată nedeterminată), dar și angajarea cadrelor didactice pe durata determinată trebuie să se facă înainte de începerea anului școlar, la 5 septembrie.
„Este foarte probabil/personal sunt convins că anul acesta se vor adopta legile educației! Pentru reforma în educație resursa umană este esențială! Adoptarea legilor educației ar însemna să facem pași importanți către ce ne dorim în educație. Or, imediat după adoptarea legilor, ar însemna să facem tot atâția pași înapoi - prin blocarea recrutării de resursa umană într-un sistem care suferă de mult timp de lipsa unei resurse umane calificate. Guvernul a înțeles atât specificul, cât și importanța educației pentru societatea românească, iar acest lucru este unul foarte bun! Este un lucru care ne dă speranța că legile educației vor putea fi implementate cu succes, după adoptare! Deoarece noile legi ale educației răspund nevoilor educaţionale, socio-emoționale, de incluziune școlară si socială, de atingere şi valorizare a potențialului maxim de către fiecare copil în parte, respectându-i-se particularitățile de vârstă și individuale, confortul și siguranța în spațiul școlar, noi, decidenții trebuie să le oferim dascălilor un statut demn al profesiei lor, o salarizare motivantă şi contexte de progres profesional”, încheie ministrul.
(sursa: Mediafax)