În era marketingului agresiv, aproape orice produs ne este prezentat ca având multiple beneficii pentru sănătate. În marile supermarketuri există raioane întregi cu produse bio, pentru slăbit, pentru diabetici etc. Totuși, nutriționiștii avertizează că nu toate aceste produse își merită prețul, adesea piperat. Iată o listă cu cinci produse pe care niciun nutriționist nu vă va îndemna să dați banii.
Iaurtul cu fructe. E considerat de mulți o gustare ușoară, pentru că iaurtul e o sursă importantă de calciu și proteine. Totuși, nutriționiștii spunsă stați departe de iaurtul cu fructe, care e o bombă cu zahăr și arome. Mai bine cumpărați un iaurt simplu și îl îndulciți cu puțină miere sau îi adăugați fructe după gust.
Chipsuri din legume. Par a fi alternativa sănătoasă la chipsurile din cartofi. Totuși, chiar dacă pe ambalaj scrie ”veggie”, lista de ingrediente ne dezvăluie adevărata lor față. Acolo veți găsi mulți aditivi, amidon de cartofi, de porumb sau aromă de soia. În plus, o porție de chipsuri vegetale are aproximativ la fel de multe calorii ca una de chipsuri normale, dar e mult mai scumpă.
Sosurile pentru salate ambalate. Par la îndemână pentru salata de prânz, dar sunt pline de uleiuri superprocesate, zahăr și coloranți. Așa că mai bine folosiți un dressing preparat acasă din ulei de măsline, oțet și ierburi. Nu doar că e mai sănătos, dar va fi și mult mai ieftin.
Sucurile presate la rece ambalate. Deși sunt foarte populare, nutriționiștii spun că sucurile presate la rece nu reprezintă o afacere profitabilă pentru clienții lor. În primul rând pentru că atunci când sunt stoarse, fructele pierd mult din fibre și nutrienți, iar ce rămâne este mai ales zahărul din ele. Sucurile sunt bune, consumate cu moderație, dar decât să dați banii pe ele, mai bine le faceți acasă sau mâncați fructul respectiv.
Produsele fără gluten. Acestea trebuie consumate doar dacă ați fost diagnosticat cu boala celiacă sau o intoleranță la gluten. Altfel, ele nu vă vor ajuta neapărat la dietă.