Eurobarometrul dat publicităţii ieri de Parlamentul European arată că 49% dintre români consideră că apartenenţa la UE este un lucru bun, cu 10% mai puţini decât acum şase luni. În 2007, anul aderării la UE, nivelul de susţinere era de 71%. Liviu Dragnea consideră că vina e la Bruxelles, iar autorii sondajului o găsesc la Bucureşti.
Eurobarometrul mai arată că 64% dintre cetăţeni consideră că România a avut de beneficiat de pe urma apartenenţei la Uniunea Europeană, în scădere cu şapte procente faţă de luna aprilie.
43% dintre români au o imagine pozitivă despre Parlamentul European, 17%, negativă, iar 36%, neutră. 63% ar dori ca Parlamentul European să aibă un rol mai important.
Pentru România, diminuarea susţinerii este un lucru fără precedent în ultimii zece ani.
Toţuşi, în cazul unui referendum privind apartenenţa la UE, 65% dintre români doresc să rămânem în UE. 20% dintre români nu ştiu ce decizie ar lua privind acest subiect. Cât priveşte modul de funcţionare al democraţiei în UE, 51% dintre români se declară satisfăcuţi, procentaj similar cu cel înregistrat la nivel european, de 49%.
Liderul PSD Liviu Dragnea consideră că rezultatele barometrului reprezintă un semnal că instituţiile europene trebuie să lucreze pentru cetăţeni.
„E îngrijorător și ar trebui să convingă oficialii europeni de ceea ce se spune de foarte mult timp și de ceea ce am spus și eu în mai multe rânduri, și nu cu răutate ci cu toată buna credință, că cetățenii europeni trebuie să simtă că instituțiile europene lucrează pentru ei”, a declarat Dragnea.
Pe de altă parte, concluziile barometrului susţin că ”în România, contextul turbulent național în care țara se află din luna august pare să afecteze și indicatorii săi de susținere la nivel înalt tradițional din UE”.
“România este agitată de diverse proteste împotriva guvernului pentru a denunța corupția și revizuirea sistemului judiciar. Nemulțumirea națională pare să se reflecte inclusiv asupra percepției exprimate de respondenții români despre UE în acest sondaj”
Eurobarometru