Jurnalul.ro Cultură Film Cine sunt cei 12 cineaști care vor participa la Aristoteles Workshop #14?

Cine sunt cei 12 cineaști care vor participa la Aristoteles Workshop #14?

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cea de-a 14-a ediție a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop și-a selectat participanții. 12 tineri cineaști cu experiență în domeniul audiovizualului vor porni, începând cu 1 august, într-o aventură cinematografică de excepție, sub îndrumarea unor profesioniști din lumea filmului internațional. Timp de cinci săptămâni, ei vor parcurge toate etapele de producție, explorând împrejurimile localității Beliș, din județul Cluj, pentru a realiza patru filme documentare inspirate de realitățile locale.

Procesul de selecție din acest an a fost unul extrem de intens, iar numărul de aplicanți cu portofolii remarcabile a depășit așteptările organizatorilor. Surprinzătoare este și diversitatea țărilor în care artelierul prezintă un mare interes pentru tinerii cineaști. Dincolo de granițele continentului european, Aristoteles Workshop a atras atenția realizatorilor de film din toate colțurile lumii, începând cu Europa și ajungând în Afganistan și Africa de Nord, trecând prin Statele Unite și până în India.

Ediția cu numărul 14 a atelierului va avea loc între 1 și 31 august, la Beliș, județul Cluj, și este finanțată de Consiliul Național al Cinematografiei, Uniunea Cineaștilor din România și DacinSara.

Primele trei zile de workshop vor fi dedicate dimensiunii teoretice. Masterclass-ul de film documentar va fi susținut de Arne Bro, cineastul danez care conduce Departamentul de Film Documentar și Studii TV a Școlii Naționale de Film din Danemarca. Alături de el, regizoarea daneză Lotte Mik-Meyer, profesor de film documentar și studii de televiziune, va împărtăși participanților din vastele sale experiențe din zonele de conflict. Invitat pentru prima dată la Artistoteles Workshop, Isidore Bethel a produs și montat filme care, de-a lungul timpului, au fost difuzate de Televiziunea publică din America și au fost proiectate în Competiția Oficială de la Cannes și la MoMA. Cineastul îi va îndruma pe toți cei 12 participanți în etapa de identificare a subiectului, sprijinindu-i apoi în documentarea, filmarea și editarea materialelor, împreună cu Lotte Mik-Meyer și Laurent Becue-Renard - multi-premiatul regizor și producător, creatorul trilogiei Genealogy of Wrath.

Aristoteles Workshop (AW) a fost creat în 2006 de către producătorii, Cristina Hoffman și Dan Nuțu cu sprijinul televiziunii franco-germane Arte, pentru a susţine o nouă generaţie de cineaşti de film documentar, cu o experienţă anterioară în film sau producţia video. Începând cu 2018, Aristoteles Workshop este organizat în parteneriat cu Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Film, Masterul de Film Documentar și cu cinepub.ro, platforma unde filmele românești se văd gratuit și legal de oriunde din lume.  

 

Subiecte în articol: Aristoteles Workshop
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri