Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Câteodată mă întreb dacă Iohannis mi-a luat locul. Se crede în Opoziție!

Ciolacu: Câteodată mă întreb dacă Iohannis mi-a luat locul. Se crede în Opoziție!

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, miercuri seara, că uneori se întreabă dacă nu cumva Klaus Iohannis i-a luat locul în Opoziție. Acesta îl acuză pe președinte că a intrat într-o luptă politică ce nu îi aparține și îi transmite că are alt rol constituțional.

„Continuă același tir asupra opoziției. Câteodată stau să mă întreb... cred că mi-a luat locul Iohannis, fiindcă el se crede în Opoziție. E totuși președintele României. Are toate pârghiile constituționale, inclusiv guvernul său. E rușinos că se ajungă în această situație. E rușinos pentru un președinte. Coboară ștacheta atât de jos, într-o luptă politică care nu este a lui este o luptă politică între partide politice. Președintele țării are alt rol constituțional”, a declarat Ciolacu la RTV.

Acesta acuză PNL și pe președintele Klaus Iohannis că au pierdut toate bătăliile date în pandemie. Iohannis ar trebui să iasă, spune Ciolacu, și să își asume eșecul.

„Noi am fost închiși în casă două luni pe stare de urgență (...) erau 100 de cazuri pe zi, ca să nu devină mai multe și să pregătească sistemul de sănătate. Au închis școlile timp de șase luni de zile. De ce le-am închis? Ca să pregătească școlile, să fie în siguranță copiii. Unde sunt aceste pregătiri, că nu le regăsim. Pe de o parte împrumută mai mult de 1.000 de euro pe secundă Ministerul Finanțelor. (...) Am ajuns în acest moment și avem 1.000 de decese pe săptămână. Bătălia cu economia e pierdută, bătălia cu sănătatea e pierdută, bătălia cu educația e pierdută, bătălia cu agricultura e pierdută și ea. Câte bătălii mai vrea Iohannis să piardă până să aibă curajul să iasă la televizor să le spună românilor «băi oamenilor, am greșit, e un eșec politic acest guvern, îmi pare rău, încercăm o altă construcție politică»”, a mai spus Marcel Ciolacu.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri