Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, despre pensii: Suntem primul guvern care face și indexare și recalculare în același an

Ciolacu, despre pensii: Suntem primul guvern care face și indexare și recalculare în același an

de Redacția Jurnalul    |   

Acesta este primul guvern care face și indexare și recalculare în același an, spune premierul Marcel Ciolacu despre majorarea pensiilor. Condiția, adaugă el, este ca legea să fie adoptată în Parlament până pe data de 20 noiembrie. Premierul a mulțumit ministrului Muncii și PNL pentru finalizarea noii legi a pensiilor.

„Este o lege care va face dreptate milioanelor de pensionari care așteaptă de ani de zile acest lucru. Este o lege care aduce echitate în sistem, pensii egale muncă și contribuții egale. Astfel pensiile vor crește anul viitor de două ori, prima dată la 1 ianuarie prin indexarea cu 13,8 % și a doua oară la 1 septembrie în urma finalizării procesului de recalculare conform legii. Suntem primul guvern care face și indexare și recalculare în același an, avem însă o condiție de îndeplinit, să reușim să adoptăm această lege în Parlament până pe data de 20 noiembrie”, spune Marcel Ciolacu.

El a făcut fac apel către toți miniștrii implicați în procesul de avizare „să trateze cu prioritate această lege, pentru a o putea trece prin Guvern în cel mai scurt timp”.

„Știți foarte bine că renegocierea PNRR în privința eliminării pragului de 9,4 % din PIB pentru pensii depinde de adoptarea acestei legi până pe 20 noiembrie și nu aș vrea ca din cauza unor blocaje, mai ales în Guvernul României, pensionarilor să nu li se facă dreptate sau și mai grav pensionarii români să aibă pensiile înghețate cum au trecut unii în PNRR, până în 2070”, încheie premierul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu pensii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri