Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Săptămâna viitoare prezentăm voucherele pentru pensionarii cu venituri mici şi copiii din familii defavorizate

Ciolacu: Săptămâna viitoare prezentăm voucherele pentru pensionarii cu venituri mici şi copiii din familii defavorizate

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, la Constanţa, că săptămâna va fi prezentat "pachetul economic" care va cuprinde vouchere pentru alimente destinate pensionarilor cu venituri până în 1.500 de lei şi vouchere de "sub 50 de euro" pentru copiii care provin din familii care nu au venituri suficiente pentru rechizite şi îmbrăcăminte, inclusiv pentru persoanele cu handicap şi familiile monoparentale.

Ciolacu nu a precizat valoarea voucherelor pentru pensionari, dar a spus că se vor acorda la fiecare două luni.

Totodată, preşedintele PSD a subliniat că pe acest subiect este normal să se poarte discuţii cu premierul şi că măsurile vizate vor fi "sustenabile în bugetul de stat" şi au fost discutate deja cu reprezentanţi ai Comisiei Europene.

"Noi am finalizat pachetul economic, cred că o să-l prezentăm, mai mult ca sigur, săptămâna viitoare. Este normal să am o discuţie cu primul ministru în ceea ce priveşte acest pachet şi am făcut tot impactul financiar cu miniştrii de resort şi am calculat şi am venit cu nişte propuneri care să fie sustenabile în bugetul de stat. Mai mult, am avut şi cu comisarul Economiei, domnul Gentiloni, şi o discuţie în ce priveşte portul Constanţa, dar şi aceste vouchere, să vedem cum le încadrăm să fie o sursă de la banii europeni. Lucrul acesta s-a mai creat în Europa, deci nu este o practică singulară, însă venim cu vouchere pentru pensionarii cu venituri până în 1.500 de lei la fiecare două luni pentru alimente, fiindcă aici vedem că este o scumpire deja de aproape 20-30% şi nişte vouchere de sub 50 de euro pentru copiii care provin din familii care nu au venituri suficiente pentru rechizite şi îmbrăcăminte, inclusiv pentru persoanele cu handicap şi familiile monoparentale", a afirmat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că pentru discutarea acestor măsuri se aşteaptă şi reîntoarcerea în ţară a liderului PNL, Florin Cîţu, din "misiunea istorică" din SUA.

"Aşteptăm şi venirea domnului preşedinte Florin Cîţu din această misiune istorică pe care o are în SUA, cred că mâine o să revină în România. Noi am venit totuşi cu o propunere sustenabilă şi discutată deja cu reprezentanţii Comisiei Europene", a mai spus Marcel Ciolacu.

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri