Ciolacu atrage atenția că scandalul de la spitalul „Sf. Pantelimon” poate genera lipsă de încredere în actul medical.
„Văd că ancheta în cazul Sfântul Pantelimon a produs o emoție națională transformată însă în dispută publică dură. Sunt acuzații aruncate fără limite la adresa medicilor ce pot genera lipsă de încredere în actul medical, cu consecinte grave și pe termen lung. Datoria mea, ca premier, este să fiu alături de medici și de toți cei din sistemul sanitar care-și fac onest treaba. Iar cine a greșit, indiferent de nume, să plătească”, spune Ciolacu,
Premierul spune, însă, că este nevoie de un audit la acest spital.
„Trebuie făcut însă și un audit, cu experți naționali și internaționali, al tuturor procedurilor de lucru din spitale, de la Terapie Intensivă continuând pe fiecare domeniu în parte”, mai spune Ciolacu.
Curtea de Apel București a admis marți contestația doctorițelor Maria Alexandra Miron și Mirela Păiuș și s-a dispus punerea în libertate a acestora. Instanța nu a luat nicio măsură restrictivă în privința dreptului de a profesa, astfel că cele două doctorițe s-ar fi putut întoarce la lucru. Miercuri, însă, ele și-au depus cererea pentru concediu de odihnă.
(sursa: Mediafax)