Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu îi răspunde lui Isărescu: PSD nu „atentează” nici la neutralitatea și nici la caracterul apolitic al BNR

Ciolacu îi răspunde lui Isărescu: PSD nu „atentează” nici la neutralitatea și nici la caracterul apolitic al BNR

PSD nu „atentează” nici la neutralitatea și nici la caracterul apolitic al BNR, a transmis, luni, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, într-o scrisoare adresată guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

„Potrivit legislației în vigoare, Banca Națională a României este o instituție independentă și, din această perspectivă, orice remarcă publică, făcută de orice membru al conducerii BNR, pornește de la premisa că nu are caracter politic, că se bazează pe realități obiective și că reflectă nivelul de profesionalism și decență, specific băncii centrale. În mod real, însă, nu poate exista distincție între afirmațiile personale și cele profesionale, făcute în numele instituției, atunci când e vorba de un specialist al BNR cu notorietate și funcție. Nici în vremuri normale și cu atât mai puțin acum, în criză! Toate declarațiile făcute de oficiali ai BNR produc efecte, indiferent dacă sunt făcute în nume personal sau de la pupitrul oficial”, se arată în scrisoarea lui Marcel Ciolacu.

El spune că opinia recentă a domnului Valentin Lazea – economistul șef al BNR – privind reducerea cu 20% a salariilor, prin diminuarea la 4 zile a săptămânii de lucru, a provocat o reală preocupare în rândul opiniei publice atentă la orice comunicare venită dinspre banca centrală.

„Această preocupare nu putea fi ignorată de Partidul Social Democrat, ca susținător și apărător al oamenilor care-și câștigă existența prin muncă. Postarea făcută de PSD pe una dintre rețelele de socializare evocă și compară atitudini și fapte reale și avertizează că istoria se poate repeta! Nimic mai mult! Situația de acum este comparabilă cu cea din 2009-2010, când domnul Lucian Croitoru era consilierul dumneavoastră și, desemnat premier, a promovat public

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri