Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacul, le-a transmis, la sfârșitul săptămânii trecute, celorlalți lideri politici, o scrisoare deschisă în care solicită încheierea unui pact național, pentru combaterea efectelor crizei provocate de pandemia de coronavirus.
„Nu mai este timp pentru dispute politice și confruntări sterile. Nu mai este loc de calcule electorale sau de interese de partid. Trebuie să admitem că, de la momentul primelor alerte transmise de Organizația Mondială a Sănătății până în prezent, clasa politică din România s-a comportat cu mult sub așteptări! Discuțiile despre alegerile anticipate și despre alte mize politice mărunte sau declarațiile care minimalizau avertismentele venite din afara țării au întârziat nepermis de mult deciziile vitale pentru pregătirea țării în fața pandemiei. Lipsa totală de dialog dintre Putere și Opoziție, dintre Guvern și Parlament sau dintre partidele politice parlamentare se răsfrâng deja în mod negativ asupra cetățenilor, care așteaptă mult mai mult din partea celor pe care i-au ales”, arată Ciolacu. Liderul social-democrat subliniază că „pierdem zile vitale atunci când partidele depun inițiative în Parlament, care apoi sunt preluate de Guvern ca Ordonanțe de Urgență într-o formă neaprofundată, pe care Parlamentul le modifică din nou pentru a corecta erorile scăpate, iar, la final, alți parlamentari să le atace la Curtea Constituțională, ca să împiedice intrarea lor în vigoare”.