Jurnalul.ro Ştiri Externe Cioloş, despre programul Visa Waiver: Nu ne putem aştepta la decizii formale în perioada imediat următoare

Cioloş, despre programul Visa Waiver: Nu ne putem aştepta la decizii formale în perioada imediat următoare

Trimisul special al AGERPRES, Doroteea Purcărea, transmite: Nu ne putem aştepta la decizii formale legate de programul Visa Waiver în perioada imediat următoare, dar noi continuăm să insistăm pe acest subiect, a declarat premierul Dacian Cioloş, miercuri, la Washington.

"Am abordat şi acest subiect cu vicepreşedintele Biden ( al vizelor pentru cetăţenii români-n.r). (...) Partenerii noştri americani înţeleg interesul şi aşteptările României pentru a găsi soluţii în acest sens. Sigur, ne-au reamintit că există anumite criterii, pe care în mare parte le respectăm, e doar acel criteriu privind numărul de dosare sau procentul de dosare respinse privind solicitările de viză. E un subiect care este în dezbatere în Congres. Ştim şi faptul că deciziile nu depind atât de mult de Administraţie, cât mai ales de Congres, mai ales fiind şi în Statele Unite un an electoral, este un subiect vizavi de care nu ne putem aştepta la decizii formale în perioada imediat următoare", a spus Cioloş, într-o conferinţă de presă la Ambasada României în SUA.

Potrivit premierului, autorităţile române vor continua să insiste pe acest subiect care rămâne pe agenda bilaterală.

"Este important şi pentru noi ca autorităţile americane şi prietenii americani să înţeleagă că atunci când vorbim de un parteneriat, şi mai ales de un parteneriat strategic, avem şi noi din acest punct de vedere aşteptări", a mai susţinut şeful guvernului român.

Dacian Cioloş participă miercuri după amiază, la Washington, la un dejun de lucru cu oameni de afaceri, ultimul punct al programului vizitei în SUA, începută duminică.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: dacian ciolos visa waiver
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri