Florin Cîțu îi ironizează pe cei care au avansat „ diverse scenarii apocaliptice” cu privire la datoria publică a României și afirmă că „adevărul este prezentat de ministrul Finanțelor de la partidul foștilor adeversari politici”: România are a noua cea mai mică datorie publică din UE.
„Adevărul iese întotdeauna la suprafață. Tot felul de așa-ziși specialiști avansează diverse scenarii apocaliptice cu privire la datoria publică a României. Oameni fără pregătire care vorbesc despre cum funcționează Finanțele unei țări. Toți sunt profesioniști peste noapte. Critici și acuzații de un an de zile și nimic nu s-a adeverit”, scrie pe Facebook președintele PNL, Florin Cîțu.
El afirmă că „adevărul este prezentat de ministrul Finanțelor de la partidul foștilor adeversari politici”.
“<România are a noua cea mai mică datorie publică dintre cele 27 de țări membre UE…la sfârșitul lunii septembrie 2021, indicatorul datorie guvernamentală reprezintă 48,5% din PIB, sub plafonul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht>”. “<Conform metodologiei Uniunii Europene… cu un nivel de îndatorare de 47,5% din PIB>”- Ministerul Finantelor. PS: Cititul nu a omorât pe nimeni”, conchide fostul premier.
Ministerul Finanțelor a anunțat marți că România are a noua cea mai mică datorie publică dintre cele 27 de țări membre UE. Reprezentanții ministerului au utilizat datele furnizate de Institutul Național de Statistică.
(sursa: Mediafax)