Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu, în scandalul prețurilor majorate la energie: Nu vom interveni pentru a plafona prețurile

Cîțu, în scandalul prețurilor majorate la energie: Nu vom interveni pentru a plafona prețurile

Premierul Florin Cîțu a anunțat că Guvernul nu va plafona prețurile la energie și că se ia în calcul compensarea unei părți din factură. Soluția trebuie să vină rapid, a mai spus prim-ministrul care i-a atacat pe politicienii care în ultima perioadă vorbesc despre acest subiect.

Premierul Florin Cîțu a anunțat că Guvernul nu va plafona prețurile de pe piața energiei. El a recunoscut că statul nu are soluții pe termen scurt pentru a opri creșterea prețurilor și că nu se ia în calcul plafonarea tarifelor.

Șeful Guvernului a vorbit despre soluția pe termen mediu care poate fi independența energetică a României.

„Soluția nu poate să vină doar de la premier, spun de la bun început că nu vom interveni pentru a plafona prețurile... Problema noastră este că trebuie să producem energie, nu producem cât avem nevoie... Eu sunt gata să-mi asum acest obiectiv, este clar că avem nevoie de independența energetică a României. Suntem dependenți de prețurile din UE, în Spania prețurile s-au triplat.... Trebuie să creștem capacitatea de producție, avem proiecte în derulare, este un obiectiv pe termen mediu, dar trebuie să rezolvam pe termen scurt”, a explicat, marți, prim-ministrul Florin Cîțu.

În ceea ce privește prețurile din iarna care se apropie, premierul a declarat că se analizează varianta compensării unei părți din factură și a avertizat companiile să nu crească în mod artificial prețurile.

„Este vorba despre soluția pe care am propus-o, de a compensa o parte din factura pentru consumul din această iarnă, trebuie să găsim forma finală cât mai repede... Trebuie să le explicăm oamenilor ce s-a întâmplat... Dacă se încearcă transferul unor ineficiențe ale companiilor de stat în factura populației, vom lua cele mai dure măsuri”, a avertizat prim-ministrul.

Premierul Florin Cîțu a vorbit și despre legea consumatorului vulnerabil și i-a atacat pe politicienii care nu au făcut nimic pentru a și asuma proiectul. Printre cei nomonalizați este și președintele PNL, Ludovic Orban, care ocupă și fotoliul de președinte al Camerei Deputaților.

„Avem legea consumatorului vulnerabil, este o lege de prin 2012, până la acest Guvern nici un guvern nu a avut curajul să își asume această lege, acum văd că sunt tot felul de curajoși de la toate partidele... Nici un președinte de la Camera Deputaților sau de la Senat, nici un lider politic nu a zis că trebuie să avem o sesiune specială”, a precizat Florin Cîțu.

Declarațiile au fost făcute marți în timpul unei ședinte convocate de premierul Florin Cîțu pe tema facturilor la energie.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: florin citu preţ energie electrică
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri